Tribunalul Galaţi a declarat, ieri, ilegală greva declanşată de sindicatul Solidaritatea, din cadrul combinatului ArcelorMittal.
Asta după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, instanţa suspendase greva pentru 30 de zile.
Decizia a venit în urma faptului că ArcelorMittal Galaţi a depus două plângeri penale, una împotriva liderilor sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber şi Ilinca Diaconu. Cea de-a doua plângere penală vizează doisprezece angajaţi ai combinatului, acuzaţi de abuz în serviciu. Astfel, după două zile de protest, cei 4.000 de grevişti s-au întors la lucru, iar liderii de sindicat au reluat negocierile cu patronatul. Prima rundă de negocieri s-a terminat ieri în jurul orei 15.00 fără un rezultat concret.
Asta pentru că patronatul şi-a menţinut oferta de majorare a salariilor cu 9,5%, în timp ce liderii de sindicat au declarat că nu vor accepta o ofertă sub 25%. „Vom face recurs la decizia instanţei gălăţene, însă până la un nou termen vom continua să negociem cu conducerea ArcelorMittal“, susţine Gheorghe Tiber, preşedintele sindicatului Solidaritatea.
În paralel, de la ora 14.30, în jur de 1.000 de sindicalişti au participat la un miting de protest organizat în faţa combinatului. Printre protestatari s-au numărat şi membri ai Sindicatului Forum.