A făcut niţică senzaţie faptul că Sorin Oprescu, sătul să mai stea cu mâna întinsă la partid, şi-a luat soarta în mâini şi a decis să candideze ca independent pentru Primăria Capitalei.
Gestul se potriveşte cu omul. Oprescu n-a fost niciodată un soldat disciplinat în partid. Ba din contră: insubordonările sale i-au provocat mai mereu pe şefii social - democraţi. Din acest punct de vedere gestul său nu constituie o surpriză. Era de aşteptat, mai ales după aparent surprinzătoarea decizie de a-l trimite în ring pe Cristian Diaconescu, ca soluţie a disputei bilaterale de la nivelul organizaţiei.
Nici măcar nu este o noutate: aproape la fel s-a întâmplat în urmă cu patru ani. La sectorul 5, Vanghelie era luat în focuri de presă pentru nişte presupuse nereguli şi şefii de Centru au considerat că le-ar strica imaginea o nouă candidatură a acestuia. Au propus un „no name”. Supărat (sau nu?) Vanghelie şi-a dat dat demisia din partid şi s-a înscris pe cont propriu. A câştigat un nou mandat, din primul tur, dacă-mi aduc bine aminte. Ca şi Băsescu. Candidatul oficial al PSD-ului n-a luat prea multe voturi. Dar nici n-a contat, pentru că după câteva luni, când lucrurile s-au liniştit, Vanghelie a revenit în partid, precum fiul rătăcitor, fără ca însă în Kiseleff să se mai obosescă cineva să taie viţelul cel gras. Viţeii erau deja puşi la îngrăşat şi programaţi să devină mijloace de tracţiune, pentru oportunităţile sezonului.
Deja, unii dintre reprezentanţii social - democraţilor au intrat în panică şi au început să strige: Canibalizare! Ne autodistrugem! Ne divizăm electoratul şi lăsăm cale liberă democrat - libelarilor!
Există o doză de adevăr în această temere. Dacă în 2004, la sectorul 5 nu s-a întâmplat aşa ceva, a fost pentru că „oficialul” a avut de la bun început rol de figurant.
De data aceasta, însă, nici Cristian Diaconescu şi nici Sorin Op
