- Cultural - nr. 76 / 17 Aprilie, 2008 Nu exista o singura lectura a unei opere, a unui autor. Citim creatia unui scriitor nu o singura data, ci de mai multe ori, intr-o succesiune de lecturi ce ne ofera, pana la urma, daca nu certitudinea, macar sugestia intregului operei, alcatuita din carti pe care le asimilam la un moment dat. Pe de alta parte, intre lecturile pe care le efectuam, exista o corespondenta stransa, exista inrudiri, filiatii, congruente care contamineaza textele, cartile de afectivitatea celui care citeste. Cartile citite ieri ne influenteaza modul de lectura al cartilor pe care le citim astazi si al celor pe care le vom citi maine. Succesivitatea e legea absoluta a lecturii. Citim, deci existam, am putea parafraza axioma carteziana, existam ca oameni de cultura, intr-un orizont al cartilor si al lecturilor, inevitabil succesive. Nicolae Manolescu observa, pe buna dreptate, ca "a citi inseamna a invata. E o forma de experienta sau, mai bine zis, un multiplicator pentru experientele noastre: caci, daca ne-am margini la ceea ce putem trai sau vedea in jurul nostru intr-o viata de om, am fi foarte saraci". Lectura critica, pe de alta parte, nu e, s-a spus deja, nimic altceva decat o lectura profesionista, autorizata de o anumita experienta culturala anterioara, de un sistem de criterii si norme estetice asimilate cu naturalete in discurs. In acelasi timp, se poate spune, fara nicio indoiala, ca orice critic literar ce se respecta si isi respecta prerogativele trebuie sa dispuna, fie si subtextual, de o platforma teoretica mai mult sau mai putin vizibila, de un fundament conceptual si de un sistem de lectura fara de care demersul sau risca sa fie subred, precar ca alcatuire, deficitar ca forma, iar judecata de valoare, ori nula si neavenita, ori discutabila. Lectura inseamna, in aceeasi masura, succesivitate si dialog. Mai ales dialog. Cu trecutul, cu s