Curtea Constitutionala a decis ca poate fi supusa confiscarii doar averea obtinuta ilicit, nu si cea dobandita nejustificat, acceptand sesizarea depusa de parlamentarii democrat-liberali.
Judecatorii Curtii Constitutionale au analizat ieri, ca urmare a sesizarii depuse de 71 de parlamentari ai PD-L, proiectul prin care urma sa se modifice Legea privind declararea si controlul averii demnitarilor. Este vorba de modificarile propuse de deputatul Eugen Nicolicea, potrivit carora curtilor de apel le-ar reveni misiunea de a stabili, in cazul unor "diferente nejustificabile" intre averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei si veniturile realizate in aceeasi perioada, bunurile sau cota-parte din acestea care nu pot fi justificate. In cazul in care Parchetul punea in miscare actiunea penala si se constata ca demnitarul a savarsit o infractiune sau o contraventie, averea dobandita ilicit putea fi confiscata, existand totodata posibilitatea declansarii unei verificari, de catre organele de specialitate din Ministerul Finantelor, pentru a se vedea daca persoana si-a achitat sau nu obligatiile fata de stat.
Toate aceste modificari au fost gasite ca fiind neconstitutionale de catre judecatorii CC, motivarea deciziei urmand a fi publicata ulterior. In momentul depunerii sesizarii la Curte, parlamentarii PD-L au criticat utilizarea sintagmei "venituri nejustificate", invocand textul constitutional care face referire la "caracterul ilicit al dobandirii averii". "Aparent, intre cele doua expresii nu ar exista nici o diferenta. In realitate, insa, exista mari deosebiri. Astfel, in cazul averii dobandite ilicit, sarcina probei este de partea celui care sustine acest lucru, intrucat – potrivit articolului 44 din Constitutie – caracterul licit al averii se prezuma. In cazul veniturilor dobandite nejustificat (...), cel in cauza trebuia sa prezinte dovad