Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEZ şi ANRE, dezinteresate de erorile de facturare

Publicat in GAZETA de SUD, joi 17 aprilie 2008 ·

CEZ şi Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei (ANRE) s-au arătat dezinteresate de rezolvarea erorilor de facturare.

OLT. La întrunirea de ieri, de la Prefectura Olt, reprezentanţii CEZ şi ai ANRE au refuzat să participe. Atât subprefectul Nicolae Grigore, care a luat iniţiativa de a încerca să găsească o soluţie, cât şi Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului şi reprezentanţii vârstnicilor din judeţ s-au văzut în situaţia de a aborda diverse teme, numai pe cea a facturilor de energie electrică nu. Acum se aşteaptă ca între conducerea OJPC şi mai-marii CEZ să aibă loc o nouă serie de discuţii.

Comunicat sec de la ANRE ANRE, potrivit legii, nu poate să impună operatorilor economici un anumit sistem de citire-facturare-încasare. „Menţionăm că implementarea noului sistem de citire-facturare-încasare s-a făcut în conformitate cu prevederile Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 10.007/2004. Conform atribuţiilor şi competenţelor stabilite prin Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, ANRE nu este abilitată să impună operatorilor economici un anumit sistem de citire-facturare-încasare a energiei electrice consumate de către consumatorii acestora“, s-a arătat în comunicatul transmis de ANRE. Nu s-a precizat de indexuri fictive sau sume mari plătite nejustificat, în avans. Răspunsul i-a dezamăgit complet pe reprezentanţii pensionarilor, care s-au considerat jigniţi de cum sunt trataţi de instituţia abilitată să se implice în rezolvarea erorilor de facturare a consumului energiei electrice. Asta după ce, cu puţin timp în urmă, tot la prefectură, unul dintre directorii CEZ a părăsit sala înainte de încheierea întrunirii desfăşurate pe aceeaşi temă - a facturilor eronate. „Îşi bat joc de noi şi CEZ, şi ANRE! Aşa se întâmplă când statul român vinde tot ce se poate. Aştia nu urmăre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 7 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 4 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°