Politicienii isi doresc o lume fara trecut, o tara fara istorie, o viata traita in prezent fara griji si fara complexele biografiei trecute. Generatia celor formati in perioada vechiului regim nu a fost niciodata de acord pana la capat cu devoalarea totala a intamplarilor petrecute sub cupola Securitatii si a Partidului Comunist, in vreme ce tanara generatie a politicienilor este fie dezinteresata de aspectele colaborationismului, fie confortabila cu atitudinea mai varstnicilor colegi. Nici unii, nici altii nu au insa curajul sa spuna lucrurilor pe nume si sa recunoasca direct ca ar vrea sa se inchida lada veche plina cu dosare. Cu totii se ascund in spatele declaratiilor vagi, uneori stilate, alteori anxioase, si incearca sa modifice legile pe dedesubt pentru a se pune la adapost de CNSAS, institutia care pana nu demult putea da verdicte de (ne)colaborare cu politia politica pentru demnitari. Politicienii autohtoni se tem sa aiba o pozitie transanta, de frica sa nu fie catalogati drept securisti, dar pe de alta parte nici nu vor sa deschida odata pentru totdeauna cuferele trecutului si apoi sa se apuce de treburi mai serioase.

Cunoscutul disident Adam Michnik, seful celui mai influent cotidian polonez, "Gazeta Wyborcza", care si-a asumat mereu pozitia incomoda a celor care se opun lustratiei, argumenteaza ca documentele alcatuite de dictatura comunista "nu au fost concepute pentru a gasi adevarul, ci pentru a avea instrumente de santaj asupra oamenilor" si ca de aceea nu ar trebui sa devina instrumente ale justitiei publice. Michnik merge insa chiar mai departe si spune, intr-un interviu aparut in Cotidianul (11 iunie 2007), ca "tot jocul din jurul dosarelor de Securitate din Polonia este o metoda pentru a instaura un regim al fricii, iar eu nu accept acest lucru. Intreaga mea viata m-am opus regimului comunist deoarece acesta era, la randul sau, un