Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Celebrităţi ale criticii literare române, la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 17 aprilie 2008 ·

Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Transilvania”, împreună cu Consiliul Judeţean şi cel Local, organizează, astăzi şi mâine, în Aula Magna, cea de-a patra ediţie a Colocviului Naţional Universitar de Literatură Română Contemporană. Manifestarea academică va avea ca invitaţi speciali doi mari critici literari contemporani: Eugen Simion şi Nicolae Manolescu, operele lor fiind de altfel şi subiectele ce vor fi supuse dezbaterii publice. Dezbaterile vor fi purtate atât de studenţi, cât şi de personalităţi de prestigiu din 14 universităţi din ţară. „Anul acesta am invitat doi mari critici care au influenţat în mod decisiv configuraţia tabloului valorilor literare române postbelice. Operele celor doi critici şi istorici literari, ajunşi la un moment de bilanţ al activităţii lor, vor fi dezbătute de studenţi, dar şi de profesori, mari personalităţi ale mediului academic românesc. Acest lucru demonstrează că pe de-o parte există un viu interes pentru operele invitaţilor, dar totodată Braşovul capătă un loc important în ceea ce priveşte analiza fenomenului literar românesc contemporan şi un loc aparte în rândul celor mai bune facultăţi din ţară”, ne-a declarat prof. univ. dr. Andrei Bodiu (foto), decan al Facultăţii de Litere Braşov.

Manifestare singulară în România, evenimentul este deschis oricărui braşovean, filolog sau nu, care doreşte să ia parte la discuţii. Deschiderea colocviului va avea loc astăzi, la ora 16.00, în Aula Magna a Universităţii Transilvania, în prezenţa rectorului Universităţii, prof. ing. Ioan Vişa.

Evenimentul va fi precedat de lansarea „Fragmentelor critice V” semnată de binecunoscutul critic Eugen Simion. Lansarea va avea loc la ora 12.00, în Aula Universităţii, iar Andrei Bodiu şi Andrei Gligor vor prezenta cartea. Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Transilvania”, împreună cu Consiliul Judeţean şi cel Local, or

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 22 minute
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum o ora
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Reacția Moscovei la intenția Republicii Moldova de a adera la UE: Mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de RUSIA

Gandul acum 17 minute
Chișinăul refuză să colaboreze cu Moscova, fapt care nemulțumește un număr mare de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit TASS. Știm că mulți

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum o ora
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 7 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 4 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

USR: PSD şi PNL, după ce i-au cocoşat cu taxe pe antreprenori, îi pun să facă şi munca ANAF

Mediafax acum 42 minute
„Guvernul Ciolacu dă o nouă lovitură antreprenorilor prin ordonanţele privind e-Factura şi casele fiscale de marcat, respectiv e-TVA, aprobate în şedinţa de astăzi, fără prea multe dezbateri cu părţile implicate şi fără a ţine cont de semnalele veni

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°