Cercetătorii români de la Institutul Astronomic al Academiei Române împreună cu cei de la Institutul Român de Cercetări Polare vor amplasa, în vestul Groenlandei, un telescop pentru observaţii astronomice. Aparatura, în valoare de 20.000 de euro, va fi montată în luna decembrie a acestui an, la baza americană Sonderstrom Research Facility şi va permite studii aprofundate ale astrelor şi ale atmosferei terestre. Patru oameni de ştiinţă români, în frunte cu Teodor Negoiţă, au fost prezenţi, între 14 martie şi 8 aprilie, la staţia aflată la 15 kilometri vest de localitatea Kangerlussuaq, ocazie cu care au efectuat mai multe teste ale gheţii şi solului.
„Am reuşit să prelevăm o serie de probe de sol şi de gheaţă din banchize, pe care le-am prelucrat la Universitatea din Copenhaga. Rezultatele vor fi publicate, ulterior, prin două articole ştiinţifice”, a declarat, ieri, Negoiţă, adăugând că, în regiunea arctică, încălzirea globală îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai accentuat. (R.F.)
Cercetătorii români de la Institutul Astronomic al Academiei Române împreună cu cei de la Institutul Român de Cercetări Polare vor amplasa, în vestul Groenlandei, un telescop pentru observaţii astronomice. Aparatura, în valoare de 20.000 de euro, va fi montată în luna decembrie a acestui an, la baza americană Sonderstrom Research Facility şi va permite studii aprofundate ale astrelor şi ale atmosferei terestre. Patru oameni de ştiinţă români, în frunte cu Teodor Negoiţă, au fost prezenţi, între 14 martie şi 8 aprilie, la staţia aflată la 15 kilometri vest de localitatea Kangerlussuaq, ocazie cu care au efectuat mai multe teste ale gheţii şi solului.
„Am reuşit să prelevăm o serie de probe de sol şi de gheaţă din banchize, pe care le-am prelucrat la Universitatea din Copenhaga. Rezultatele vor fi publicate, ulterior, prin două articole ştiinţifice”, a declarat, ieri