Despre aşa-numitul "harcelement sexuel" se tot vorbeşte în ultimele timpuri, se agită spiritele, se fac filme - expresia nu-mi place şi nici vagul ei conţinut, vag dar agresiv.
Cât de bine consimt în schimb cu o altă locuţiune "le harcelement moral", căruia i se consacră un studiu chiar astfel intitulat, sub semnătura unei doamne cercetătoare - Marie-France Hirigoyen - având ca încă mai clar subtitlu: La violence perverse au quotidien, Editura Syros, 1998, un studiu serios, uşor mohorât, dar n-ai ce-i face, tema însăşi se cam pretează.
Sociologii, psihiatrii, psihanaliştii vin mai târziu decât trebuie, dar mai bine mai târziu decât niciodată, să vorbească despre ceva de mult şi de tot familiar observaţiei curente, ades prezente în marea literatură din toate timpurile. Răutatea, răutatea omenească; răutatea neomenească, dorinţa perversă de subminare a celuilalt, de distrugere a celuilalt, doar aşa, prin simple cuvinte, înrăite aluzii...
Autoarea sever necesarului studiu este psihiatru, psihanalist, psihoterapeut al vieţii de familie, destul de cunoscută în Franţa, dar şi în Statele Unite, unde se dau în vânt după astfel de teme, încă nesistematizate "ştiinţific", universităţile, institutele de cercetare, publicaţiile ultra-specializate - şi bine fac.
"Hărţuirea morală" - aşadar... "Este posibil - suntem preveniţi - să distrugi pe cineva doar cu nişte cuvinte, cu nişte priviri, cu nişte subînţelesuri - e ceea ce se poate numi violenţa perversă."
Un proces distructiv, chiar mortiferant; se petrece oarecum pe neobservate, dar într-un fel teribil de eficace - în cadrul unor cupluri, al unor familii, al unor întreprinderi, altfel onorabile, antrenând producerea în serie a unor victime - cuvântul nu e deloc prea tare. "Pe o spirală depresivă" - suicidară şi asasină în destule cazuri. Importantă precizare.
