Medicul George Boeru, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de şef al Secţiei de cardiologie, considerând că problemele „nu se rezolvă cu sabia“.
OLT. Cardiologul Mircea Andriţoiu, angajatul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, care în urmă cu două săptămâni şi-a lăsat pacienţii baltă, refuzând să intre în gardă, ar putea ajunge şeful Secţiei de cardiologie. Colegii acestuia au fost învinşi luni, dr. George Boeru înaintându-şi demisia din postul de şef de secţie, după ce prin aceeaşi experienţă au trecut şi ceilalţi cardiologi de-a lungul ultimilor ani. „Este o demisie de onoare. Din punctul meu de vedere, problemele nu se rezolvă cu sabia. Luni a venit directorul medical şi s-a convenit ca noul şef să fie doctorul Mircea Andriţoiu. Am spus că voi colabora pentru bunul mers al secţiei. Treaba trebuie să meargă în spital, iar războiul nu poate face bine. Nu ne permitem să desfăşurăm activitatea fără un doctor“, a declarat medicul Boeru, care, în ultima perioadă, a îndurat cuvinte grele din partea lui Andriţoiu.
„Va avea parte exact de ce a făcut el“ Dacă doctorul Boeru a ales să se ghideze după principiul „Cel mai deştept cedează“, nu aceeaşi disponibilitate manifestă şi ceilalţi cardiologi. Cel care a anunţat că va candida pentru post în momentul în care acesta va fi scos la concurs, dr. Florin Paraschiva, a declarat ieri că în nici un caz nu este de acord cu ce se întâmplă. „Le-am spus şefilor spitalului că este responsabilitatea lor. Noi ne-am făcut datoria şi am anunţat când Andriţoiu ne-a făcut probleme, şi pentru că nu s-au luat măsuri nu mai este vina noastră. Dar eu nu înţeleg un lucru: când spun că Andriţoiu îşi bate joc de un spital întreg şi trebuie luate urgent măsuri, când îl răsplătesc pentru şantajul ordinar pe care l-a practicat, oferindu-i funcţia! De la începutul lunii el nu a