Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DEEE, campanie dubioasă

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 18 aprilie 2008 ·

Craiovenii au plătit până acum milioane de lei ca taxă verde la cumpărarea produselor electrice, însă nici un ban nu a fost alocat campaniei de reciclare a deşeurilor electrocasnice. În vreme ce magazinele din Craiova au încasat şi virat la fondul de mediu, în ultimele zece luni, câteva milioane de lei cu titlul de taxă verde la vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, pentru campania de colectare şi reciclare a deşeurilor electrice (DEEE), din Bănie nu a fost alocat nici un leu. Asta, deşi taxa verde este percepută în scopul reducerii poluării mediului, prin reciclarea acestor DEEE. Reprezentanţii societăţilor craiovene implicate în recuperarea gunoaielor periculoase au declarat ieri că nu au primit nici un ban şi că nici nu au fost anunţaţi dacă şi când vreuna dintre asociaţiile autorizate la nivel naţional vor veni să le ridice DEEE din depozite. Sumele cheltuite de societăţi, de la declanşarea campaniei, octombrie 2007 - până în prezent, nu sunt semnificative, dar, fiindcă din taxa verde nu au fost plătite nici măcar acestea, ridică mari semne de întrebare. „Noi am cheltuit până acum în jur de 10.000 de lei. Nu ne plângem că nu ne-au fost încă decontate serviciile, dar nu ştim ce se va întâmpla de acum înainte. Teoretic, într-o bună zi trebuie să vină un colector şi să ia tonele de deşeuri pe care le avem în depozit. Când va fi asta, nu avem idee. Dacă totuşi se va întâmpla, nouă nici atunci nu ne va da cineva aceşti bani“, a declarat Dumitru Ghenea, directorul REMAT SA. Răspuns aproape identic am primit de la directoarea economică a firmei 3 R SA. Delegatul Primăriei Craiova în această campanie, Serviciul Public de Salubritate, este la fel de neinformat. „Noi suntem angrenaţi doar în colectare, nu şi în depozitare, fiindcă nu suntem autorizaţi. Până acum nu am cheltuit decât vreo 2.000 de lei, dar devizele pentru această campanie nu pot fi deconta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felix Baumgartner a murit după ce s-a prăbușit cu parapanta

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
Felix Baumgartner, 56 de ani, practicant de parașutism și BASE jumping, s-a stins din viață în urma unui accident de parapantă. Austriacul era de 11 ani partenerul de viață al vedetei Mihaela Rădulescu. Până să fie încărcat în elicopter pentru a fi

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 7 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

16°/23°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°