La ieşirea de la discuţia cu Badea, Rednic era convins că el va fi noul antrenor al lui Dinamo.
– Domnule Rednic, veniţi sau nu la Dinamo?
– Da, am avut o discuţie lămuritoare, mi s-a explicat exact strategia de viitor. Am semnat un contract pe doi ani şi am obiective clare: titlul şi grupele Ligii.
– Aţi vorbit cu domnul Dinu?
– O să am o discuţie, nu avem nimic de împărţit, pentru binele lui Dinamo vom colabora. Sînt singurul care i-a mulţumit pentru ajutorul din sezonul trecut. Pe mine nu m-a deranjat domnul Dinu cu nimic niciodată, au fost doar lucruri care trebuiau clarificate. S-a creat un departament de scouting, şef va fi Dinu şi îi va coordona pe Ion Moldovan, Gheorghe Mulţescu, Costel Orac şi Iulian Mihăescu.
– Şi cine va avea putere de decizie în privinţa transferurilor?
– Eu decid ce jucători vor veni la Dinamo. Domnul Dinu şi ceilalţi scouteri vor căuta profilul jucătorului de care avem nevoie. Fiecare, cu relaţiile pe care le are, va căuta soluţia cea mai bună, dar tot eu iau decizia finală. Ei vin cu propuneri, îşi vor da cu părerea, dar eu voi avea ultimul cuvînt.
– Veţi vorbi şi cu jucătorii?
– Probabil că da, dar nu acum, ci la finalul campionatului. Acum au treabă, trebuie să o ducă pe Dinamo în cupele europene. Eu nu am nimic cu nimeni, am nevoie de toţi jucătorii, dar am mai spus că aceia care cred că nu pot lucra cu mine sînt liberi să plece. S-a tot zis că am pierdut vestiarul. Păi, n-am văzut unul să iasă în faţă şi să zică ceva, ci numai sub adăpostul anonimatului. Ceea ce s-a întîmplat a fost doar pentru că unii dintre jucători nu au acceptat concurenţa.
“Încep pe 11 iunie”
Mircea Rednic şi-a făcut deja programul de pregătire pentru această vară. “Ne vom reuni pe 11 iunie, apoi vom pleca într-un cantonament de 7 zile în Germa