Nu stiu in ce masura Adrian Cioroianu, istoriograf respectabil aflat timp de un an in lumina reflectoarelor, necesita sfaturi privind readaptarea la un cotidian si un rol mai modeste.
O rememorare succinta a conduitei predecesorilor sai indica atitudini diferite adoptate in momentul renuntarii la activitatea, indubitabil plina de adrenalina, de reprezentare a tarii in fata intregii lumi. Andrei Plesu si-a strans, pur si simplu, mormanul de hartii si s-a reintors la masa de scris fara nici o valva. Mai recent, Mihai Razvan Ungureanu si-a facut reverenta cu aceeasi decenta. In schimb, Adrian Severin a plecat bodoganind despre "spionii" din mass-media si politica, dintre care destui par a-i fi devenit, intre timp, aliati apropiati. Adrian Nastase, Teodor Melescanu si Petre Roman - care beneficiasera, in perioada dictaturii, de sansa rezervata membrilor protipendadei comuniste de a putea calatori in strainatate - capatasera, ce-i drept, acel aer de pondere si savoir faire necesar crearii unei impresii favorabile asupra publicului occidental, dar s-au achitat de obligatii fara mare entuziasm.
A fost limpede, zilele trecute, ca Adrian Cioroianu nu a renuntat benevol la mandat, desi in cazul Crulic neglijenta ministerului aflat sub conducerea sa s-a dovedit strigatoare la cer, iar in situatia data nu avea, oricum, alta iesire. Se prea poate sa simta curand nevoia de a-si justifica, intr-un fel, activitatea si demersurile in cadrul unuia din variile talk-show-uri, neindoielnic dispuse a-i oferi platforma necesara. Dar astfel de prezente pe micul ecran duc, din punctul de vedere al imaginii, doar intr-un cul de sac, deoarece protagonistul va lasa impresia unui om nemultumit, repudiat si plin de autocompatimire.
Se mai poate sa ii fie greu sa reziste tentatiei de a scrie o carte despre cele 372 de zile traite ca sef al diplomatiei romanes
