Potomac Books Inc, 2007
"Suntem, astfel, nu numai prima tara din lume cu capacitatea de a produce arme nucleare care a ales sa nu le produca, suntem, de asemenea, prima tara cu armament nuclear care a ales sa se lepede de acesta." Declaratia, surprinzatoare pentru logica si retorica Razboiului Rece, ii apartine premierului canadian Pierre Trudeau si a fost rostita la ONU, la 26 mai 1978.
Iata ca istoricul Sean M. Maloney demonstreaza, in ultima sa carte, ca imaginea unui stat canadian cvuasineutru si pacifist este un mit al erei Trudeau. Ceea ce nu inseamna insa ca Ottawa nu a jucat un rol benefic in arena internationala, dimpotriva.
In primul rand, Canada este fondator al Aliantei Nord-Atlantice, ceea ce exclude neutralitatea. Mai mult, tara frunzei de artar nu s-a resemnat cu simpla calitate de consumator de securitate, asumandu-si angajamente ample. In al doilea rand, Canada a cochetat o perioada cu ideea de a deveni putere nucleara. In 1955, guvernul condus de Louis Saint-Laurent a comandat un studiu referitor la potentialul Canadei de a-si produce propria bomba atomica. Rezultatele aratau ca acest lucru era posibil, dar prea costisitor, fiind de preferat ca armele sa fie obtinute de la americani. In consecinta, liberalul Lester Pearson, ca ministru de externe si apoi ca premier, a facut eforturi deosebite pentru a semna un acord cu Washingtonul pentru ca Ottawa sa aiba acces la sisteme nucleare americane. Astfel, de la inceputul anilor '60 ai secolului trecut si pana in 1984, focoasele nucleare americane au fost instalate pe echipamentele canadiene. Nu numai in Canada, ci si in Germania Federala, unde canadienii aveau desfasurate forte. Maloney argumenteaza pertinent ca decizia a avut drept motivatie interesul national si respinge interpretarea conform careia Ottawa ar fi facut jocurile SUA.
In 1971, succesorul lui Pearson in functi