In Parlament a fost înfiinţată o comisie pentru aniversarea Marii Uniri. Cifră rotundă: 90 de ani. O iniţiativă patriotică, demnă de consemnat şi totodată un exemplu al eminentului spirit de prevedere de care dau dovadă aleşii noştri cînd vine vorba de festivităţi.

Fără înfiinţarea acestei comisii ne-am fi putut trezi că parlamentarul român, copleşit de grija reprezentării zilnice a alegătorilor săi, se ia cu treaba şi uită să stea acasă la 1 Decembrie. Sau nu mai ţine tocmai în acest an sesiunea solemnă de comunicări despre Unire şi vin televiziunile degeaba să transmită în direct nepreţuitele sale păreri despre ceea ce s-a întîmplat acum 90 de ani la Alba Iulia, asezonate cu opinii critice despre starea concurenţei politice de azi.

Mă aşteptam, recunosc, ca în ziua în care a înfiinţat această comisie, parlamentarul român să aibă aceeaşi reacţie de indignare ca şi alegătorii săi la aflarea ştirii că o fetiţă de şapte ani a fost omorîtă de cîini vagabonzi în judeţul Constanţa. Ştiu, Legislativul, spre deosebire de opinia publică, nu reacţionează emoţional la fapte diverse, chiar dacă sînt tragice. Speram totuşi ca părinţii şi bunicii din Parlament să sară în sus de indignare şi, dacă tot nu sînt în stare de mai mult, măcar să facă o comisie care să se ocupe de problema naţională a cîinilor vagabonzi. E adevărat că în România cel mai sigur mijloc de a îngropa o problemă e ca ea să fie lăsată în grija unei comisii parlamentare ad hoc. Dar să nu-ţi pese de un asemenea coşmar trădează o nesimţire vecină cu moartea clinică.

Unul dintre cele mai cumplite blesteme din blajinul nostru spaţiu mioritic e să-i urezi duşmanului tău să fie mîncat de cîini. Mai rău de atît nu se poate. Însă acest blestem groaznic nu vrea să zică să te mânînce cîinii de viu, ci să decazi atît de rău, încît să n-aibă cine să te îngroape, iar hoitul tău să de