Scriitorul laureat în 2006 cu Nobel, cea mai înaltă distincţie a literaturii, va sosi miercuri în România, va deveni Doctor Honoris Causa şi se va întâlni cu admiratorii săi. Sursa: Sedat Mehder
Autorul Orhan Pamuk, cel mai cunoscut scriitor turc al tuturor timpurilor, dar şi cel mai controversat, vine miercuri, 23 aprilie, în România. El va deveni Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, iar de la ora 18.00 va poposi la Ateneu, alături de Mihaela Rădulescu, Emil Hurezeanu, Răzvan Exarhu, Cătălin Tolontan, Cătălin Avramescu, Carmen Muşat. Admiratorii săi se pot aduna la taifas în foaierul Ateneului pentru că intrarea este liberă.
Acuzat de compatrioţi că ar fi exploatat teme istorice şi religioase pentru a fi pe placul publicului occidental. Ostracizat în 2005 pentru că ar fi adus grave insulte Republicii Turce, după ce îşi exprimă punctul de vedere asupra problemei separatiste: „În Turcia au fost omorâţi un milion de armeni şi treizeci de mii de kurzi“. Ameninţat cu moartea de ultranaţ ionalişti, după ce îşi vede cărţile arse la o demonstraţie. Aclamat de mari scriitori occidentali, ca John Updike, Mario Vargas Llosa şi Margaret Atwood. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2006.
Două detalii din biografia scriitorului Orhan Pamuk au un reflex nemijlocit în toate romanele sale. Primul este apartenenţa sa la o cultură marcată de o ruptură dublă: cea dintre Europa şi Asia, pe de-o parte, cu toate anatemizările Occident-Orient, şi cea dintre Turcia reformistă şi Turcia conservatorismului islamic, pe de alta.
Două Turcii, un singur scriitor
De aici, falia identitară, dublul şi jocurile cu Celălalt care sunt substanţa romanelor sale. Cel de-al doilea detaliu biografic cu trenă literară este formaţia de arhitect a lui Orhan Pamuk (a urmat cursurile Universităţii Tehnice din Istanbul timp de