Uniunea Europeana isi va alege un presedinte in toamna. Postul, creat de noul Tratat de la Lisabona, este al primului presedinte permanent al Consiliului European, organismul care reuneste cei 27 de sefi de guverne ai UE. Acest presedinte ar putea deveni prima personalitate publica a UE care va trata, printre altii, cu omologul sau american. Daca UE doreste o persoana puternica in postul de presedinte, atunci ar trebui sa opteze pentru Tony Blair, pledeaza The Economist monitorizat de Rompres.
Din pacate, UE are un trecut de dispute neplacute privind posturile la varf. Sa ne amintim de vetoul opus de Marea Britanie, in 1994, premierului belgian Jean-Luc Dehaene de a fi numit presedinte al Comisiei Europene, sau incercarea esuata franco-germana de a presa pentru un alt premier belgian, Guy Verhofstadt, pentru acelasi post, in 2004. Si mai rau a fost la summitul de lansare a euro, in mai 1998, care a degenerat intr-o cearta de 12 ore privind cine ar trebui sa conduca Banca Centrala Europeana. A fost solutionata printr-un acord indoielnic, olandezului Wim Duisenberg urmandu-i francezul Jean-Claude Trichet.
Existand astfel de antecedente, se pot prefigura unele premonitii privind alegerea primului presedinte al UE. Potrivit Tratatului de la Lisabona, va exista un cvasi-ministru de externe care il va dubla pe comisarul european pentru afaceri externe. In 2009, Comisia Europeana si Parlamentul European vor avea noi presedinti. Sarcina negocierii asupra acestor posturi ii va reveni presedintelui Frantei, Nicolas Sarkozy, din moment ce Franta va detine presedintia semestriala a UE, in a doua jumatate a lui 2008.
S-a inceput deja sa se dea tarcoale acestor posturi. Exista puncte sensibile ale calendarului si consultarii: ministrul de externe va inlocui un comisar existent, iar Parlamentul European, care va fi reales in iunie 2009, va dori sa a
