Narcisismul bănăţean are tot ce-i trebuie să trezească antipatii. În cel mai bun caz, sîntem gata să-i recunoaştem bănăţeanului - această trompetă de sine - defectele calităţilor, care s-ar rezuma la una singură, spiritul gospodăresc, şi aceea împrumutată de la neamţul locului. În rest, Banatul trece drept o întindere fără cine ştie ce relief.

Ce e adevăr şi ce e poveste în specificul Banatului?

E întrebarea la care răspunde un volum antologic masiv, Le Banat: un Eldorado aux confins (Banatul : un Eldorado la frontiere), realizat de Adriana Babeţi şi editat de Centrul Interdisciplinar de Cercetări Central-Europene al Universităţii Sorbona (directori: Xavier Galmiche, Delphine Bechtel) în colecţia "Culturi ale Europei Centrale" (2007)*.

Adriana Babeţi continuă astfel o construcţie colectivă mai veche, A treia Europă, care a reunit, sub direcţia ei înseşi, a lui Cornel Ungureanu şi Mircea Mihăieş, cîteva generaţii de tineri universitari şi scriitori. Gruparea aceasta a coalizat împotriva ei, cum se întîmplă la noi, multă pasiune şi invidie, multe răstălmăciri şi multă prostie, dar a fost şi rămîne încă, deşi azi diminuată, mediul de reflecţie cel mai plin de interes, mai fertil şi mai conectat la universităţile europene şi americane de după 1990. Dacă n-am pune la socoteală decît cele peste şaizeci de volume de articole şi traduceri şi am lăsa la o parte nenumăratele colocvii, seminarii şi feluritele dezbateri publice, şi tot ar fi destul să ne facem o idee despre cantitatea de energie intelectuală investită în proiectul A treia Europă, neobişnuit prin continuitate şi amploare într-un context ce se caracterizează mai degrabă prin focuri de artificii. Să mai adăugăm că grupul n-a beneficiat de subvenţii guvernamentale şi s-a izbit, s-o repetăm de cîte ori putem spre ruşinarea detractorilor, de toate adversităţile.

Ce e aşadar