Inter şi Lazio au remizat în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei. Cei doi internaţionali români de la cele două formaţii nu au lipsit de pe teren. Cristi Chivu şi Ştefan Radu au fost adversari pe stadionul „Giuseppe Meazza“ din Milano, acolo unde echipele celor doi, Inter, respectiv Lazio, au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul din prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei. Căpitanul naţionalei României a jucat pe toată durata partidei, la fel ca şi Radu. Acesta s-a remarcat în minutul 34 printr-o incursiune pe partea stângă. Românul l-a găsit bine demarcat pe Behrami, însă şutul acestuia a fost blocat de portarul Francesco Toldo. Singura ocazie notabilă a gazdelor în prima repriză i-a aparţinut argentinianului Hernan Crespo, care l-a evidenţiat pe veteranul Ballotta cu un şut de la marginea careului mare, în minutul 41. În repriza a doua, Lazio a fost mai insistentă în atac, elevii lui Delio Rossi ameninţând din nou poarta lui Toldo în minutul 65, când, în urma unui contraatac purtat în mare viteză de Goran Pandev pe stânga, Rocchi a reluat defectuos din poziţie bună. Cu 13 minute înainte de final, suporterii lui Lazio care au făcut deplasarea la Milano au explodat de bucurie după ce Siviglia a trimis balonul în plasă cu o lovitură de cap, dar golul a fost anulat la semnalizarea unuia dintre arbitrii asistenţi, care a văzut o poziţie de ofsaid. Manşa a doua a semifinalei se va disputa pe 7 mai, la Roma, pe aceeaşi arenă fiind programată şi finala competiţiei, pe 24 mai.
Radu, lăudat de Goal Agenţia Goal l-a lăudat pe Ştefan Radu pentru prestaţia din meciul de la Milano cu Inter, susţinând că l-a anihilat perfect pe portughezul Figo, adversarul său direct. „În ţară la el este numit «noul Chivu» şi la partida de la Milano am înţeles de ce. L-a anihilat pe Figo, închizându-i spaţiile spre poarta lui Lazio. A urcat de câteva ori pe banda stângă, co