Verbul neprihănirii
Milenaristul scria cu un fel de afurisenie
cu îndârjire şi cinism
scria nemaipomenit de bine şi-n spaime nefireşti
făcea să se cutremure-nţelesuri preacurate
şi nici psalmistul nu plăsmuia mai bine
deşi făcea ca unul să-şi contemple făptura în treime
şi nici un rost nu-şi mai găsea limanul
de-atâta fantastă mutilare
de-i zice arătare.
Pe ici pe colo doar câte-un grămătic
se minuna prea tare
făcând să i se topească şi roua răcoroasă
de-atâta inspirată levitare
chiar Verbul, neprihănit,
se opri o clipă şi adăsta din neîncetata-i descălecare
să vadă cum arată genunea
vocalelor pe cale de transfigurare
şi chiar uita de sine şi de atât uman prezent
incoerent şi indecent
ci doar o învrăjbire a vreunui zgomot surd
l-ar fi făcut absent
din martor omniprezent.
Comedia erorii
Când ne cuprinde în grabă mânia
Verbul ne copleşeşte ca un rug aprins
ca să ne vedem mai bine la faţă
veţi spune.
Nicio schimbare nu-i mai împovărătoare
sau mai uşor eliberatoare
decât simulând comedia erorii
când din întâmplare
se iveşte-n mulţime
o făptură fără de prihană
şi fără de ură
sfârşind sfâşiată de-o atroce
virtuală creatură
într-un strigăt prelung
cum se răsfrânge-un ecou în amurg
precum nici iadul
n-ar fi atât de pregnant
pe pământ
dacă-n imaginar
nu s-ar înfiripa
ca un fractal
raiul prea sfânt.
Vecia părelnică
Clipa fugară se furişează într-o părelnică floare
mai mult imaginară dar cu mult mai vie
într-un peisaj virtual
precum copilăria în închipuire
făcând nimicul să învie.
Păşeşti pe cărarea necercetată
şi ţi se pare că ai ajuns pe lumea ce
