Emil Constantinescu iese vineri definitiv de pe scena politica, odata cu partidul de lift pe care l-a creat. Acesta va fi absorbit, intr-o lingurita, de PNL. Din pacate, nicio pierdere! Nici partidul si nici liderul sau nu ocupau vreun loc distinct in politica romaneasca, fiind, mai degraba, voci frustrate, fara proiecte si fara viziune. Cariera politica a fostului presedinte al Romaniei se incheie lamentabil, desi, privind, in urma trebuie sa recunoastem ca trei dintre cele mai importante reusite ale Romaniei isi au originea in mandatul sau.
Victima propriilor frustrari
Emil Contantinescu a fost lansat pe orbita de Corneliu Coposu, direct din Solidaritatea Universitara. In 1992, Coposu l-a preferat pentru candidatura la presedintie, la insistentele Anei Blandiana, altui profesor universitar esuat apoi lamentabil ca politician- Nicolae Manolescu. La prima incercare, Emil Constantinescu a ratat. La a doua, purtat de un masiv vot negativ la adresa PSD, dar si de "mitul Coposu", creat dupa moartea presedintelui PNTCD, l-a invins pe Ion Iliescu.
S-a instalat la Palatul Cotroceni cu un capital imens de speranta pe care a reusit sa-l faca praf in patru ani. A avut un mandat, ce-i drept, extrem de dificil cu doua mari crize guvernamentale, una provocata chiar de actualul presedinte, si doua mineriade, un mandat marcat, in plus, de o crunta degradare economica, parte din cauza incompetentei guvernului CDR, parte din cauza mostenirii cabinetului Vacaroiu.
Lovitura de gratie pentru electoratul dreptei a venit insa odata cu decizia lui Emil Constantinescu de a nu mai candida in anul 2000, dupa ce s-a declarat invins de securitate. Avea, intr-adevar, sondaje destul de slabe si ar fi fost, probabil, infrant, dar ar fi trebuit sa lupte pana la capat. Consecintele retragerii sale au fost dramatice.
"Proiectul Isarescu", cu
