Sunt şi momente când nuditatea nu ajută nici măcar atunci când promovează cauze bune. Şapte doamne din Spania, mămici toate, au pozat dezbrăcate pentru un calendar cu scopul de a ajuta şcoala copiilor lor. Întreprinzătoarele din Serradilla del Arroyo s-au gândit că “sacrificiul” de a se lăsa imortalizate în costumul Evei este mic pe lângă beneficiile pe care le-ar fi adus crearea unui centru de recreere pe lângă şcoala la care le învaţă copiii. Aşa că femeile s-au fotografiat singure, aproape goale, în diverse ipostaze “locale”: la piscina municipală, la centrul de turism rural sau la brutăria din localitatea lor, un târg care numără doar 400 de suflete.
Din nefericire, numai 1.500 dintre cele 7.000 de exemplare ale acestui calendar erotic plătit din banii lor au fost vândute, la preţul de cinci euro bucata. Femeile s-au trezit îndatorate până peste cap, întrucât imprimeria care le-a tipărit calendarele le cere plata a 9.000 de euro, le ameninţă în prezent cu un proces şi cere despăgubiri şi dobânzi de 18.000 de euro. Mămicile îi reproşează imprimeriei că a reevaluat pe parcurs costul calendarelor.
“Trebuie să plătim 2,6 euro pentru un exemplar, în condiţiile în care la început ni s-a spus 1,9 euro. Imprimeria ne-a minţit”, a spus una dintre ele, citată de Rompres. “Partea mai tristă este că trebuie să ne gândim ce să facem cu calendarele nevândute, pentru că nu este ceva ce poţi recicla” a spus şi Rosa Garin, unul dintre “fotomodele”. Tot ea a recunoscut că “oamenii cumpără un calendar ca al nostru pentru că este pentru o cauză bună, nu pentru că femeile ar fi atractive”.
Problemele mamelor din Serradilla del Arroyo au avut însă şi un efect pozitiv: “în ultimele zile, a primit circa o sută de apeluri din Spania, SUA, Belgia sau Canada pentru achiziţia unor exemplare”, a povestit Garin.
Femeile din Spania s-au inspirat din povestea unu