MIRCEA CARTARESCU: "Nu voi fi niciodata un om de dreapta".
N-am nicio inclinatie catre autoritarism, catre un stat puternic, catre un elitism financiar sau intelectual. Instinctele mele - nu politice neaparat, ci simplu umane - nu-mi permit acest lucru. Provin dintr-un mediu social modest, pentru care am o mare nostalgie si o la fel de mare compasiune. Mentorul meu din tinerete, Nicolae Manolescu, mi-a insuflat mai tarziu, ca si intregii mele generatii de scriitori, un spirit liberal in sensul cel mai larg al cuvantului: pro-occidental, deschis, civilizat, nici populist, dar nici elitist din caleafara, un spirit rational in cele din urma. Sunt unul dintre oamenii care ar suferi orice pierdere mai curand decat sa comita o impolitete. Politic, mi-am dorit intotdeauna sa fiu un liberal, adica, din punctul meu de vedere, un om echilibrat, un om de centru. Am votat intotdeauna Partidul Liberal, singur sau in aliante. Sentimentul meu este si azi ca motorul dezvoltarii Romaniei ar trebui sa fie un partid liberal dinamic, care sa reprezinte efectiv nevoile de prosperitate economica, dar si de echitate sociala, ale clasei de mijloc.
In teribila perioada a anilor ’90, marcata de convulsii in mare parte provocate intentionat de fostii comunisti si securisti ce se agatau de putere, am fost martorii spargerii Partidului Liberal in fractiuni diverse, iar apoi ai chinuitorului proces de reunificare a sa. Sicanat permanent de marele partid iliescian, PNL a evitat totusi, printr-un enorm si laudabil efort, soarta celuilalt mare partid istoric, PNT, sucombat in lupta cu neocomunistii. In cadrul aliantei PNL-PD formata pentru castigarea alegerilor din 2004, am fost permanent - arhivele imi sunt martore - de partea PNL. Povestea biletelului lui Tariceanu, in care el cerea interventia sefului statului la Ministerul Justitiei in favoarea lui Dinu Patriciu, m-a luat p