Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un elev bătut în curtea şcolii

Publicat in Adevarul, vineri 18 aprilie 2008 ·

Un băiat în vârstă de 15 ani, elev al şcolii Generale 192 din Capitală, a fost bătut, miercuri, de un coleg mai mic şi de tatăl acestuia, chiar în curtea unităţii de învăţământ. Un băiat în vârstă de 15 ani, elev al şcolii Generale 192 din Capitală, a fost bătut, miercuri, de un coleg mai mic şi de tatăl acestuia, chiar în curtea unităţii de învăţământ. Martorii susţin că întreaga scenă a fost văzută de către un agent de pază al şcolii care a alertat imediat poliţia. Aceiaşi martori spun că la faţa locului au venit lucrătorii Secţiei 5 Poliţie, care au luat declaraţii celor implicaţi în scandal. Portivit unui comunicat remis ziarului nostru de către Poliţia Capitalei, altercaţia s-a produs miercuri în jurul orei 14.00. Poliţiştii veniţi la locul faptei au identificat un bărbat de 36 de ani din Bucureşti care a declarat că fratele său, în vârstă de 15 ani, elev al unităţii de învăţământ, a avut o altercaţie cu un coleg în vârstă de 11 ani. Bărbatul a mai spus că fratele său a fost lovit cu palma peste cap de către tatăl minorului de 11 ani. Scandalul a continuat însă în apropierea casei agresorului în cartierul Bucureştii Noi, unde 20 de persoane, unele cunoscute cu antecedente penale, membrii ai celor două familii se loveau cu pumnii şi picioarele. Răfuiala s-a terminat la secţia de poliţie unde cei implicaţi au depus plângeri, iar 7 bărbaţi au fost amendaţi. Cercetările sunt continuate cu cei în cauză în stare de libertate, pentru lovire şi alte violenţe. Altercaţia de la Şcoala 192 nu este însă una singulară. Marţi, o minoră în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a X-a a Grupului Şcolar Economic Administrativ "Mircea Vulcănescu" a fost bătută de alte 6 fete, dintre care două îi sunt colege, chiar în incinta unităţii de învăţământ. Fata a fost transportată la Spitalul de copii "Marie Curie", unde a primit îngrijiri medicale. În urmă cu o lună, o altă elevă de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 52 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 26 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 50 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 24 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°