Inclin să cred că în cazul poetului Gheorghe Simon (v. pagina 8), care stă la Agapia liniştit şi frumos scriindu-şi negrăbit poezia, meditând la mulţimea şi la singurătatea lumii din ce în ce mai tulburate şi chinuite de marile ei slăbiciuni, dându-ne la câţiva ani buni prilejul întemeiat de a-i citi versurile şi a ne bucura că izolarea sa rodeşte acolo, ca-n Rai, atât de spectaculos în simplitate, om bun exemplar, uimitor, imposibil sau foarte greu de urmat de cei mai mulţi dintre noi, înclin să cred, aşadar, că de dragul cititorului interesat să ştie fac şi repet, cu mijloacele pe care le am, acest portret necesar. Are, la data cererii de primire în Uniunea scriitorilor pentru la finele lui 2004, trei volume de poeme, Fulgere captive (Junimea, 1985), bine primit de critică şi recenzat favorabil de Nicolae Manolescu, apoi de Viaţa după Iisus şi Duminica absenţelor. Profesor de franceză la o şcoală generală în Agapia, aşa ni-l prezintă dl. profesor dr. Mihai Zamfir în recomandarea pe care o semnează de primire în Uniune, ca pe "unul din cei mai distinşi şi mai profunzi intelectuali moldoveni" pe care i-a cunoscut. "Fiu al unui muncitor forestier din Agapia, a absolvit în mod strălucit" Literele la Iaşi, dar din motive politice, aflăm, nu a devenit asistent universitar, aşa cum fusese recomandat de Consiliul Facultăţii. "Persecutat pentru faptul că nu a făcut nici un secret din convingerile sale religioase, ca şi faptul că era ascultător consecvent al Europei Libere, el a fost anchetat de Securitate, iar soţia sa şi-a pierdut slujba. Deşi a fost unul dintre cei mai culţi şi mai talentaţi membri ai generaţiei sale, a rămas profesor de franceză la şcoala din satul în care s-a născut [...]" A figurat printre fondatorii Opiniei studenţeşti din Iaşi, care a reprezentat de la început (1974), "o oază de gândire liberă şi a devenit ulterior o revistă-manifest a tinerilor care