Una dintre cele mai vechi sărbători creştine, Floriile, îşi are obiceiurile şi tradiţiile sale, respectate cu sfinţenie în satele Olteniei.În Duminica Floriilor, cu mic, cu mare, în straie de sărbătoare, creştinii din satele olteneşti luau drumul bisericii. O tradiţie veche de când lumea, care trebuia dusă mai departe, căci ramura verde trebuia sfinţită. Ramurile de salcie nu trebuia să lipsească din nici o gospodărie. „Şi astăzi, în satele Olteniei putem vorbi de o sumedenie de ritualuri şi de credinţe legate de beneficiile şi puterile magice ale ramurii verzi. Există chiar o legendă a locului, care susţine mitologia acestor ritualuri“, a precizat Cornel Bălosu, şeful Secţiei de Etnografie din cadrul Muzeului Olteniei. O legendă care avea să se transmită din generaţie în generaţie, şi care spune că, în Săptămâna Patimilor, Maica Domnului, aflând despre caznele la care a fost supus Iisus, s-a grăbit să ajungă la locul cu pricina. Un râu vijelios însă i-a oprit drumul. Dar o salcie pletoasă de la marginea apei şi-a întins ramurile şi astfel Maica a reuşit să treacă şi să-l vadă pe Iisus crucificat. Tocmai de aceea, în satele Doljului - Amărăştii de Jos, Bulzeşti, Cetate, Coţofeni, Dăbuleni -, dar şi în majoritatea satelor din Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt, duminică dimineaţă şi, uneori, şi sâmbătă, se ducea salcie la biserică. Obiceiul se mai păstrează şi astăzi. După sfinţire, începeau ritualurile protejării. Mai întâi era protejat omul (bărbatul), care în toată Duminica Floriilor îşi încingea mijlocul cu salcie adusă de femeie, după ce preotul o sfinţise în timpul slujbei. Prin protejarea lui, se spunea că toată familia este ferită de boli şi suferinţe. Urma protejarea habitatului, a gospodăriei, astfel încât avea loc un fel de purificare totală a spaţiului. Se începea cu poarta, căci ea făcea legătura între spaţiul lor, al familiei şi al celorlalţi. Erau agăţat