RAZVAN EXARHU: „Odata cu generatia sifoanelor dispare sensul unui cuvant foarte important. Farmec“.

Cand ascult Gica Petrescu la iPhone ma gandesc la sifoane.Nimic nu se compara cu momentul in care din jucaria superdigitala incepe sa susure glasul de diavol chefliu al imensului Gica. Apar fetele de masa scrobite, terasele pline de verdeata si paravane din grilaj de lemn, frapierele julite de petreceri, sifoanele pantecoase, aburite si acea lentoare de dinaintea inceputului sfarsitului istoriei, cand era timp pentru toate.

E fantastic ca exista acum printre noi oameni care nu au baut si nu vor bea probabil niciodata un sirop de trandafiri cu sifon, ca sa nu mai zic nimic despre adevarata arta a spritului in care sifonul este de neinlocuit si singurul capabil sa dea cuvenita profunzime de ritual. In plus, cand asculti Gica Petrescu la surround poti sa deduci cam cat de neprietenoase cu omul si departe de matricea atat de sexy a sifonului sunt cele mai multe dintre obiectele si obiceiurile moderne.

Pana si pustii bolnavi dupa masini cu care stau de vorba au niste nostalgii incredibile dupa trecutul recent, cand masinile aveau butoane, schimbatoare, potentiometre, erau desenate pentru fiinte umane care inca ar fi putut sa-si umple portbagajul cu sifoane, cosuri cu farfurii de portelan, pahare de sticla. De cand trebuie sa apasam un singur buton, si ala desenat pe un ecran, de cand totul poate fi ambalat, de cand totul, inclusiv apa sfintita, poate sa ajunga intr-un pet, de cand omenirea se simte atat de fantastic in plastic, lupta pentru nobletea gesturilor mici si firesti este pierduta in fiecare zi.

In fiecare zi observ ca a mai disparut o casa frumoasa, baietii lucreaza metodic si foarte curat, sentimentul e ca dintotdeauna a fost acolo o fundatie, ca vecinatatile sunt o eroare la remedierea careia lucreaza niste tipi de