Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florii întâmpinate pe schiuri

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 19 aprilie 2008 · ·

De Florii, de Paşte şi de 1 Mai, muntele va face o concurenţă acerbă staţiunilor de pe litoral. Sursa: Marius Mitrache

Cei care aleg pârtiile de pe Valea Jiului sau Bucegii în perioada Sărbă- torilor Pascale vor împuşca doi iepuri dintr-un foc: vor schia, dar vor putea să se şi bronzeze.

Staţiunile montane de pe Valea Jiului încă îşi aşteaptă turiştii, iar de Ziua Floriilor se va putea schia şi în Straja, şi în Parâng. În ultimele zile a nins din nou, iar în acest sfârşit de săptămână vremea se anunţă însorită.

În Straja, pe două dintre pârtii zăpada naturală depăşeşte doi metri, în timp ce pe restul pârtiilor stratul ajunge la 20 de centimetri. Cabanierul Emil Părău spune că pentru turiştii care vor să petreacă Sărbătorile Pascale astfel au fost scoase pe piaţă pachete turistice foarte avantajoase pentru petrecerea a câte trei zile la munte.

„Avem cea mai bună ofertă din ţară. Trei zile, all-inclusive (tot consumul inclus), cu 300 de lei, în care intră şi procesiunea religioasă Drumul Crucii şi slujba de Înviere la schitul din muntele Straja, la cota 1700“, a explicat Părău. Slujba, de rit bizantin, este oficiată de părintele Daniel de la schitul din Straja. Pentru acest eveniment, zeci de credincioşi urcă aproape 10 kilometri pe jos din oraş.

Şi în Parâng, cabanierii îi aşteaptă pe turişti cu pârtiile amenajate şi instalaţiile de transport pe cablu funcţionale, dacă acestea vor fi solicitate. „La munte a nins în ultimele zile încă 15 centimetri peste ceea ce a rămas din iarnă. E bine şi se poate schia, iar turiştii şi-au anunţat sosirea şi au făcut rezervări încă de vineri“, ne-a declarat Dumitru Bârlida, şeful serviciului Salvamont Parâng.

Iarnă în toată regula în Bucegi

Iarna nu lasă deloc primăvara să se instaleze nici pe Platoul Bucegilor. În ultimele zile, a nins din b

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

Curtea Constituțională discută vineri cererea de anulare a alegerilor

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională va analiza vineri cererea de anularea a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminica trecută, potrivit programului de pe site-ul CCR. Potrivit programului, Curtea Constituțională va discuta, în ședința programată să în

Browser-ul Chrome foloseşte AI-ul pentru a depista înşelătoriile

News.ro acum o ora
Google a implementat o funcţie de protecţie în Chrome care se bazează pe inteligenţa artificială pentru a identifica în timp real şi a avertiza utilizatorii când pot deveni victime ale escrocheriilor online. Noua facilitate, care se bazează pe model

Prognoza meteo pe patru săptămâni / Cum va fi vremea în minivacanța de Rusalii

HotNews acum 23 minute
Vremea va fi mai rece decât este normal pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni, urmate de o încălzire ce va aduce temperaturi ușor mai mari decât media obișnuită, în special în prima săptămână din luna iunie, potrivit prognozei

Ironia din patru cuvinte postată de George Simion imediat după dezbaterea cu Nicușor Dan, de la Euronews

Libertatea acum 37 minute
După prima confruntare directă între candidații la președinție George Simion și Nicușor Dan, care a vut loc loc joi seara și a fost organizată de Euronews România, liderul AUR a postat pe Facebook un mesaj ironic format din doar patru cuvinte.

China anunţă un pachet amplu de măsuri de relaxare pentru a stimula economia afectată de războiul comercial cu SUA / Fond special de 500 miliarde yuani pentru creditarea în domeniile îngrijirii vârstnicilor şi consumului general

G4Media acum o ora
Banca centrală a Chinei şi autorităţile financiare au prezentat miercuri un set amplu de măsuri de politică monetară şi fiscală menite să susţină economia în contextul tensiunilor comerciale în creştere cu Statele Unite, tranasmite CNBC, transmite N

Donald Trump face apel la o încetare a focului timp de 30 de zile între Rusia și Ucraina

Mediafax acum 33 minute
Într-o postare pe rețelele sociale, Trump a scris că „dacă încetarea focului (de 30 de zile) nu este respectată, SUA și partenerii săi vor impune sancțiuni suplimentare”, notează Reuters. „Această încetare a focului trebuie să se construiască în cel

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 8 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

Finală englezească în Liga Europa: Tottenham – Manchester United

News.ro acum 9 ore
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao. Tottenham a învins în deplasare Bodo/Glimt, scor 2-0, în returul semifinalelor, d

S-a stabilit finala Conference League: Betis – Chelsea

News.ro acum 8 ore
Formaţiile Betis şi Chelsea s-au calificat, joi seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de Fiorentina, respectiv de Djurgarden. Chelsea a învins acasă cu 1-0 Djurgarden, după ce în tur s-a impus cu 4-1. Golul de joi a fost marcat d

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/17°
dum.

8°/21°
lun.

9°/16°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/13°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

11°
vin.

8°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°