Elevii de la Şcoala Internaţională Happy Kids şi de Colegiul Naţional Emil Racoviţă din Cluj au toată şansa să intre în Cartea Recordurilor, după ce au pictat cu ceară, o coală de
Elevii de la Şcoala Internaţională Happy Kids şi de Colegiul Naţional Emil Racoviţă din Cluj au toată şansa să intre în Cartea Recordurilor, după ce au pictat cu ceară, o coală de hârtie lungă de 12,5 metri şi lată de circa 20
de cm. Un număr de 13 elevi din clasele primare, membri ai Cercului de Artă din Şcoală, au desenat cu ajutorul unui fier de călcat şi cu creioane colorate de ceară, peisaje combinate montane şi de pe Litoral.
Copiilor le-au trebuit patru ore pentru a realiza desenul. "E o metodă pe care o practică cei de la cercul de pictură. Am contactat Cartea recordurilor, care ne-au transmis ce trebuie să le trimitem.
Luni vor pleca materialele înregistrate, autentificate de un notar, conform procedurilor firmei", ne-a spus Ruxandra Baciu, PR al Şcolii Internaţinale.
Instituţia de învăţământ privat aparţine cuplului Simona şi Dan Baciu, care au demarat pe cont propriu această afacere, în urmă cu opt ani. Datorită sistemului de predare, axat pe educaţia antreprenorială Ţi limbile străine, la şcoală învaţă copiii majorităţii directorilor din multinaţionalele de top din oraş.