Creştinii ortodocşi celebrează mâine, cu o săptămână înainte de Paşte, Intrarea Domnului în Ierusalim sau Duminica Floriilor, zi care deschide ciclul Sărbătorilor Pascale. Sursa: Andreea Tănase
Floriile amintesc de intrarea triumfală în Ierusalim, când Mântuitorul a acceptat, pentru singura dată în viaţa Sa pământească, să fie aclamat ca împărat. Călare pe un asin, „împăratul smerit“ a fost întâmpinat de mulţime cu ramuri de finic şi de măslin şi cu urarea „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!“.
În această zi de sărbătoare, numită şi Duminica Stâlpilor, în biserici se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie, care se împart apoi creştinilor.
Astăzi, în ajunul praznicului Floriilor, se organizează pelerinaje în Capitală, în judeţele Ilfov şi Prahova şi în oraşe din zona Moldovei. În Bucureşti, pelerinajul va începe la Mănăstirea „Radu Vodă“ (la ora 17.00), va trece pe la Sfântul Spiridon nou, Biserica „Sfânta Ecaterina“, paraclisul Facultăţii de Teologie ortodoxă a Universităţii Bucureşti şi se va încheia la Catedrala patriarhală.
Mâine, în ziua de Florii, cei care ţin post au dezlegare la peşte.
Pe de altă parte, 1.385.718 români îşi sărbătoresc onomastica. Majoritatea sărbătoriţilor sunt femei (762.627), pe primele locuri în „top“ situându-se cele care poartă prenumele Viorica, Florentina, Florica, Florina, Camelia şi Margareta, urmate de Violeta, Delia, Lăcră- mioara, Crina sau Narcisa.
De luni, începe Săptămâna Patimilor, urmând ca duminică, 27 aprilie, să fie sărbătorită Învierea Domnului.