Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacul Ţării Bascilor

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 19 aprilie 2008 ·

Rulmentul Braşov speră să obţină calificarea în finală încă de la San Sebastian, echipa Marianei Tîrcă fiind marea favorită.

Fără înfrîngere în 2008, reu­şind 13 victorii şi un rezultat de egalitate, braşovencele vor să-şi păstreze statutul de e­chipă invincibilă şi azi, în prima man­şă din semifinalele Cupei Cu­pelor. Echipa antrenată de Mariana Tîrcă va întîlni finalista Cupei Spaniei, Akaba Bera Bera, a cincea clasată în campionatul iberic, care în turul precedent, contra dane­ze­lor de la KIF Vejen, a reuşit cali­fi­carea în ultima secundă!

“Vom avea un meci foarte greu. Bera Bera este ultima repre­zen­­­tantă a Spaniei în cupele euro­pene. Avem însă şanse să cîştigăm, cunoaştem foarte bine adversarele, le-am urmărit pe mai multe casete şi nu cred că ne pot surprinde cu ceva”, a declarat Tîrcă. Tehnicianul Braşo­vu­lui îşi pune mari speranţe în interii echipei, Simona Gogîrlă şi Cristina Neagu, mai ales că nu vor avea în faţă o echipă cu o talie foarte înaltă. “Fetele au do­vedit că ştiu să se mobilizeze în mo­mentele importante. Îşi doresc mult să ajungă în finală şi o vor face”, a subliniat Mariana.

Cele mai cunoscute jucătoare ale echipei spaniole sînt franţu­zoai­­ca Tervel, dar şi in­ter­naţio­nalele iberice Lo­pez, Saenz Pinedo şi Diaz Puche.

Susţinută de familie

Cristina Neagu, internaţionala din echipa Rulmentului, va fi încurajată din tribune la San Sebastian de cele două surori care muncesc de mai mult timp în Spania. “Vin de fiecare dată cînd joc în Spania. Va fi un motiv în plus pentru mine să evoluez bine. Important e însă ca echipa să cîştige şi să ne calificăm”, a declarat Neagu. În cealaltă semifinală, Podravka Koprivnica (Cro) o întîlneşte pe Larvik (Nor).

Rulmentul Braşov speră să obţină calificarea în finală încă de la San Sebastian, echipa Marianei Tîrcă fiind marea favorită.

Fără în

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 26 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°