Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiecte şi finanţări pentru localităţile din zona Rupea

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 19 aprilie 2008 ·

Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi Primăria Rupea, au organizat, joi, la Casa de Cultură din oraşul Rupea, conferinţa cu titlul „Oportunităţi de finanţare a proiectelor de dezvoltare locală din micro-regiunea Rupea-Cohalm”. Prezentările şi dezbaterile au vizat oportunităţile actuale de finanţare şi modalităţile de accesare a fondurilor nerambursabile pentru proiectele din zona Rupea-Cohalm. Cuvintele-cheie au fost cele de parteneriat, de gândire integrată, de apropiere faţă de comunitatea locală, de strategie şi acţiune concretă.

La eveniment au participat potenţialii beneficiari ai fondurilor nerambursabile interesaţi să iniţieze proiecte de dezvoltare locală în aria celor zece localităţi din zonă (Rupea, Caţa, Homorod, Buneşti, Jibert, Ticuş, Hoghiz, Racoş şi Ungra), reprezentanţi ai administraţiilor publice locale, investitorilor locali, străini din zonă precum şi reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ, instituţiilor de cult şi ONG-urilor.

Evenimentul a fost organizat ca activitate în cadrul Proiectului Pilot de Dezvoltare Locală Rupea-Cohalm, proiect ce îşi propune dezvoltarea durabilă a Micro-regiunii Rupea-Cohalm în beneficiul pe termen lung al comunităţii locale.

Flavius Dumitrescu, primarul oraşului Rupea, a declarat că „pentru zona Rupea, turismul reprezintă o alternativă economică viabilă. În această zonă, populată în trecut preponderent de saşi, Cetatea Rupea, bisericile fortificate, precum şi izvoarele termale de la Homorod şi Rupea – comparabile din punct calitativ cu cele de la Karlovi Vary – avem suficiente resurse culturale şi naturale pentru a construi o ofertă turistică solidă. Poziţionarea în zona de dezvoltare turistică dominată de Braşov, Sighişoara şi Sibiu, ne poate fi de mare ajutor în viitor”.

Ionuţ Ţaţa, director al Agenţiei de Dezvoltare Durab

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 10 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 9 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°