In ultima vreme, termenul de "birocrat" a devenit o ocara, un cuvant de hula aruncat de-a valma impotriva politicienilor si a functionarilor publici. Cu toate astea, ar trebui sa stim mai bine ce inseamna un birocrat. Avem o lunga obisnuinta a birocratiei. Statul comunist era un stat prin esenta birocratic. Psihologii, ba chiar si etnologii, au pus la punct un sir de teorii sofisticate, unele chiar exotice – despre birocratia est-europeana.
S-a spus, de exemplu, ca tenacitatea birocratiei cehesti si maghiare – si seriozitatea cu care e privita ea si astazi de catre populatie – ar fi o mostenire a mentalitatii functionaresti pe care se fondase Imperiul Austro-Ungar. Tot asa, Rusia a alunecat din mentalitatea birocratica tarista in cea a sovietelor. Dupa caderea comunismului, birocratii, functionarii au trecut prin ceea ce poate fi considerat, chiar cantarind cuvintele, o psihodrama.
Cine erau insa birocratii? Intr-un anume fel, in vechiul regim pana si doctorii si profesorii aveau de indeplinit activitati birocratice absurde, ca mai toata lumea, de altfel, in afara de tarani si muncitorii manuali. A spune ca birocrati erau numai functionarii publici, angajatii statului, iarasi e nepotrivit, intrucat practic toata lumea lucra la stat. Intr-un sens restrans, care in mentalitatea populara se perpetueaza si astazi, birocratii ar fi cei care stau in spatele ghiseului si te trimit imbufnati acasa dupa adeverinte inutile.
Desi acestia sunt numai pielea sistemului, epiderma lui, asupra lor se concentreaza nemultumirea populatiei, si ei, acesti salahori ai administratiei, au ajuns sa se confunde cu portretul hulit al birocratiei. La randul lor, birocratii intretin o relatie schizoida cu populatia si fac parte dintr-una din categoriile sociale care s-au temut cel mai mult pentru viitorul lor dupa caderea comunismului.
Teama total
