Asistentul FIFA Irina Mîrţ (foto) a fost inclus în corpul arbitrilor care vor oficial la turneul de fotbal feminin de la Olimpiada de la Beijing. "E cea mai bună veste din ultimul timp. Era
Asistentul FIFA Irina Mîrţ (foto) a fost inclus în corpul arbitrilor care vor oficial la turneul de fotbal feminin de la Olimpiada de la Beijing. "E cea mai bună veste din ultimul timp. Era singura competiţie majoră care-mi lipsea din carieră", ni s-a destăinuit, ieri, Irina, prezentă deja la două turnee finale de Cupă Mondială (2003-SUA şi 2007 China), dar şi la Euro 2005, găzduit de Anglia. "Nu mi-e frică de nimic în China, am mai fost o dată. Nu mă tem nici de fusul orar, nici de mâncăruri.
La astfel de competiţii, preparatele sunt internaţionale. Dacă voi avea posibilitatea, ţin foarte mult să merg la un meci de handbal al naţionalei noastre feminine. Dar asta depinde de programul pe care-l voi avea", a continuat Mîrţ, care ne-a explicat diferenţa dintre fotbalul feminin şi cel practicat de băieţi: "Viteza e mai mare la băieţi, dar spectacolul apare la fete. Băieţii mai înjură, însă femeile sunt mai nervoase, se aprind mai repede". Despre infrastructura Chinei pentru Jocurile Olimpice, cuvintele sunt de laudă: "Am fost la Shanghai, anul trecut, pe un stadion senzaţional. Iarba parcă era artificială, dar era naturală, iar condiţiile la arenă erau de minimum cinci stele. Totul este pregătit pentru o întrecere magnifică".