- Salvamontist, om de afaceri din Curtea de Arges -
Fascinatia pe care inaltimile racoroase si peisajele montane o exercita asupra orasenilor stresati de zgomotele si aglomerarile urbane este justificata din plin. Sunt oameni care vinerea, dupa ultima ora de munca in Bucuresti, iau calea muntelui cu disperare, aglomerand pana la refuz soselele devenite neincapatoare. Un veritabil refugiu spre spatii verzi! Din pacate, desi ocupa 31% din teritoriul national, in cuprinsul a 28 de judete, cu 3577 de sate si peste 3 milioane de locuitori, zona montana este un tezaur uitat de politicieni, la fel ca tezaurul de la Moscova. Calatorind recent pe Valea Argesului, pana la Barajul Vidraru, am avut din nou ocazia sa constatam ca autoritatile centrale si locale mentin zonele montane in stadiul de subdezvoltare. Cum era de asteptat, Transfagarasanul este inchis, blocand legatura cu Transilvania si inghetand orice initiativa turistica, pana in miezul verii. Desi se afla la numai 2020 de metri altitudine, drumul sta blocat sub cateva zeci de centimetri de zapada, in timp ce in muntii Alpi sunt practicabile si caile rutiere situate la peste 3000-3500 de metri. Cu tot blocajul cronic, provocat de la "centru", exista totusi si oameni intreprinzatori si activi care au luat pe cont propriu, fara nici un ajutor de la stat, promovarea frumusetilor si bogatiilor inegalabile ale muntelui. Unul dintre acestia este Constantin Metehoiu din Curtea de Arges, inginer de baraje, salvamontist de elita, proprietar de pensiune in satul Antonesti si organizator de aventuri montane cu ATV-urile.
"Daca Transfagarasanul ar fi deschis tot anul, pentru zona asta n-ar fi nevoie de alte ajutoare din partea statului. S-ar dezvolta de la sine"
- Desi multi ardeleni ar dori sa viziteze Barajul Vidraru in timpul iernii sau primaverii, n-o pot face din cauza Transfagarasanului. De