Romania este o tara a contradictiilor. Iesim in evidenta adesea prin extreme, cum ar fi rromii care cersesc si oamenii saraci, sau prin opulenta pe care o putem vedea pe strazile din Bucuresti sau din alte orase. Categoria de mijloc nu prea este bagata in seama.
In timp ce jurnalele de televiziune sunt pline de stiri cu copii care sunt batuti de parinti, tinuti in lanturi sau care traiesc intr-o saracie lucie, alti adolescenti traiesc intr-o lume a lor.
Comunitatea emo este un curent printre adolescentii din tara noastra, in mod special pentru cei care au parintii destul de bogati, care cred ca traiesc intr-o lume a lor.
Pe site-ul lor, acestia se autodefinesc in felul urmator: " termenul de "emo" vine de la "emotional", ceea ce ne poate duce, eventual, cu gandul la acele persoane ceva mai sensibile, afective si usor de impresionat".
"Emo" este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece (in cazul unora) sau datorita simplului fapt ca "filmul a fost prea frumos pentru a se termina astfel" sau a unor versuri "ce deprima" (in cazul altora).
Cert este ca aceasta stare nu apare doar de dragul de a fi "emo" ci, dupa cum au demonstrat si unii specialisti in domeniul psihologiei, de pe urma unor traume ce au modificat modul de a gandi, de a actiona.
Curentul emo este uneori identificat cu o anumita moda.
Termenul "emo" e deseori asociat stereotipic cu blugi stramti, breton lung intins pe o parte a fetei sau peste unul sau chiar amandoi ochii, drept, negru inchis la culoare, tricouri stramte, care de obicei au inscriptionate pe ele numele unor trupe de rock, curele cu tinte cu catarame, tenisi de panza in genul conversi all stars, adidasi de skater sau alti papuci negri (in general vechi, ponositi) si grosi, ochelari cu rama neag