Atat mama, cat si eu, iubim foarte mult animalele, considerandu-le fratii nostri mai mici.
Ne-am convins de nenumarate ori ca opinia celor care afirma ca animalele nu au suflet, nu au sentimente, este complet gresita.
Cand locuiam la o casa cu gradina, aveam caini si pisici si doi hamsteri. Toti traiau in cea mai perfecta intelegere si au stiut intotdeauna sa ne insenineze zilele cu dragalasenia lor, sa-si dovedeasca dragostea, devotamentul fata de noi, sa-si exprime recunostinta asa cum puteau mai bine. Acum locuim la bloc si avand alte conditii de trai, nu ne-am mai putut permite sa tinem decat un motanel destept si plin de personalitate. Intr-o dimineata, deschizand usa apartamentului, am zarit un ghem de blanita (murdara) pe presul din fata usii. Aplecandu-ma, am constatat ca era un pisoi care tremura de frig; era alb cu pete maro si codita dungata. M-a surprins faptul ca nu mieuna deloc. Mi s-a facut mila, dar nu stiam cum il va primi orgoliosul nostru motan, Tutu-Matu, si apoi, micutul pisoi era grozav de murdar si prea bolnav. I-am adus putin lapte. A lipait de cateva ori, dar apoi s-a oprit. I-am atins cu un deget capsorul si deodata s-a ridicat, mi-a apucat degetul cu gherutele de la cele doua labute si m-a privit lung. Nu stia sa vorbeasca, dar ochii lui mi-au spus limpede: "Te rog, nu ma alunga!". N-am putut rezista acelei priviri disperate. L-am spalat, i-am dezinfectat labuta ranita si azi este o frumusete de motanel, pe care l-am numit Mituc. Din pacate e mut, dar e cel mai bun prieten al celuilalt motan, desi el are deja 8 ani. Mama mea este suferinda, dar cei doi strengari o incanta cu nazdravaniile si alintaturile lor. Cand cel mic se ascunde, "nenea Tutu" miauna gros si nelinistit. Mananca din aceeasi strachinuta si dorm pe aceeasi perna. Nu vezi la ei nici o urma de invidie, de gelozie, de egoism. Si nu sunt decat doi pisici!
