Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pleşan de aur

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 20 aprilie 2008 ·

Mijlocaşul roş-albaştrilor a înscris un gol care ar putea decide destinaţia titlului

Cu nouă victorii consecutive în campionat şi lider reînviat al Ligii I, Steaua ar fi trebuit să defileze la Galaţi pentru a confirma eticheta de “invincibilă” lipită de pa­tronul Gigi. Acea premoniţie, “mergem la Oţelul şi, pac-pac, ba­tem cu 3-0!”, a intrat, aidoma al­tora, în panoplia declaraţiilor bur­leşti purtînd marca Becali. Pentru că, pe malul Dunării, oamenii lui Lăcătuş n-au arătat deloc precum o echipă capabilă să supună orice îi iese în cale.

Primă repriză fadă

Desenul primei jumătăţi a par­ti­dei a părut mai degrabă o lecţie de chin din partea lui Rădoi şi com­pa­nia. Traseele spre poarta lui Ko­lev nu s-au legat mai deloc, iar bu­cu­reştenii au revenit parcă la obi­ceiul de a aştepta izbăvirea doar de la o fază fixă. Bănel a semnat uni­cele ocazii ale oaspeţilor (35, 42), dar şuturile lui s-au lovit de fiecare dată de blocajul la sacrificiu al gălă­ţenilor.

Nici permanentele schimburi de locuri dreapta-stînga între Nicoliţă şi Mendoza, cu infiltrări eşuate ale lui Dică sau Rădoi, nu i-au păcălit pe “oţelari”, care au impus linia re­pri­­zei şi s-au aflat la un pas de 1-0. Szekely (14) a ghicit o deschi­de­re a lui Paraschiv, s-a insinuat prin­tre Go­ian şi Ghionea, dar a tras puţin pe lîngă vinclu. Jula (33) a de­venit şi el actorul unei ratări fabu­loa­se: a scăpat pe centru, a ocolit “barajul” lui Goian şi, cu un Zapata bă­tut, a pus mingea alături de poar­­ta roş-albaştrilor, din 10m! “Nici dacă era blat nu reuşea aşa execuţie per­fec­tă pentru Steaua!”, s-a auzit un oftat din tribună.

Noroc cu Pleşan

Chiar dacă Dică a încercat să iu­ţească ritmul alor săi după pauză, Oţelul a simţit că e loc de mai bine pe tabelă. A pus la bătaie un plus de curaj, Paraschiv (57) l-a mai tes­tat o dată pe Zapata din mar

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum o ora
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 3 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 4 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 4 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 4 ore
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°