Academicianul neurochirurg Leon Dănăilă a deschis în casa părintească, într-un loc uitat de lume, din nordul ţării, o galerie de artă, cu picturi valoroase de Tonitza şi Baba.
1 /.
Darabani, un orăşel din nordul Moldovei. Aici se agaţă harta în cui, la 70 de kilometri mai la nord de Botoşani. Darabaniul, burgul unde s-au refugiat mulţi evrei după război, se află la 30 de kilometri de Ipoteşti, comuna lui Eminescu, şi, de asemenea, aproape de Liveni, locul unde s-a născut Enescu.
Nici Şipotele Sucevei nu e aşa departe - adică locul care a devenit azi comuna Ciprian Porumbescu, unde a văzut lumina zilei cel care a compus şi a cântat ca nimeni altul „Balada“ pentru vioară şi pian, cu presentimentul morţii prea devreme şi cu tot dorul după frumuseţea stranie şi adâncă a acestor plaiuri domoale ale lui Ştefan, mărginite de păduri ruginii, de oameni cu mâinile bătătorite de atâtă muncă la pământ.
Ce i-a unit pe toţi? Dragostea nesfârşită pentru aceste ţinuturi, care ţi se prind de suflet odată ce le-ai privit şi la care te întorci ca după firul Ariadnei.
De la ruine, la muzeu
Darabaniul nu se defineşte însă numai ca un ţinut aflat foarte aproape de aceste locuri de adevărat „pelerinaj“ cultural. În inima uitată a acestui colţ de lume, a văzut lumina zilei pe 1 iulie 1933, dintr-o familie de oameni simpli, Leon Dănăilă. Astăzi, academicianul Leon Dănăilă, şeful Clinicii II Neurochirurgie la Institutul de Boli Cerebrovasculare Bucureşti (I.B. C.V.). A realizat timp de aproape jumă- tate de veac peste 20.000 de intervenţii chirurgicale pe creier, dintre care 9.200 cu microscopul operator şi peste 700 cu laserul, procedură introdusă chiar de el în neurochirurgia românească.
Deşi a plecat de ani buni din acel orăşel, Leon Dănăilă nu l-a uitat niciodată. A reconstruit casa dărăpănată ramasă de la