Enervat peste măsură (vorba vine, în cazul lui nici nu e nevoie de prea multe motive!) că a fost urmărit de câţiva paparazzi, il capo di tutti capi din PRM a folosit tribuna Senatului
Enervat peste măsură (vorba vine, în cazul lui nici nu e nevoie de prea multe motive!) că a fost urmărit de câţiva paparazzi, il capo di tutti capi din PRM a folosit tribuna Senatului României pentru a colinda olecuţă coclaurile. Poate dă Domnul şi după alegerile generale va recita la matineu:
Îi avertizez pe politicieni şi pe ziarişti, şi pe cei de la serviciile secrete, implicaţi în aşa ceva, că ştiu să mă apăr. Sunt înarmat şi eu, şi gărzile mele…
Corneliu Vadim Tudor
350.000 de copii au cel puţin unul dintre părinţi plecat să muncească în străinătate, arată ultimul studiu Gallup România. Opt copii dintr-o sută sunt afectaţi de migrarea părinţilor peste hotare.
Adrian Mutu.
Cel puţin, iubitorii fotbalului, dar şi iubitoarele "fenomenului" vor fi de acord cu această nominalizare. Adrian traversează o perioadă excelentă în plan profesional şi familial, şi a reuşit să repare imaginea pe care o avea când a părăsit Albionul. Golurile care au calificat Fiorentina în semifinalele Cupei UEFA au fost o încântare.
Lazăr Comănescu.
Timorat, uşor bâlbâit şi cam din alt film a fost noul ministru de externe la depunerea jurământului, unde a încurcat şi protocolul. Pus la punct absolut neonorabil de preşedintele Băsescu cu un scurt "Treci la loc. Am câteva cuvinte de spus", cel care spune că va evalua ambasadele şi consulatele patriei s-a comportat ca o slugă ghiduşă.