Teribilă nedreptate este aceea în care taifunurile, toate taifunurile au fost botezate cu nume de femei. Adică, de ce vîrtejul ăla nebun care spulberă totul poartă nume de femeie? Excepţie – bărbaţii precum florile
Teribilă nedreptate este aceea în care taifunurile, toate taifunurile au fost botezate cu nume de femei. Adică, de ce vîrtejul ăla nebun care spulberă totul poartă nume de femeie?
Cînd orice am zice şi oricum ne-am răsuci, femeia înseamnă frumuseţe, delicateţe, farmec, sensibilitate şi nicicum o năvală pustiitoare. De fapt, cînd ne gîndim că sînt substantive feminine, dragostea şi ura, fericirea şi dăruirea, dar şi naşterea şi moartea, pe bună dreptate zici că totul este feminin. De altfel, şi cele mai multe flori, majoritatea florilor, poartă nume feminine. Normal că ridic sprîncenele a mirare cînd tocmai busuiocul e doar pe jumătate feminin, busuiocul acela care cheamă dragostea, “Mi-am pus busuioc în păr, măi / Să pot avea pe vino-ncoa / Să fiu ochioasă, năbădăioasă / Să se îmbulzească şi să mă iubească băieţii”.
Bucurie. De ziua splendidă a Floriilor, ia să vorbim mai mult de bărbaţi. Cu cine să începem decît cu Florin Piersic? Piersic este pe bună dreptate purtătorul de cuvînt al primăverii. Sau cum se fandosesc mulţi cu termeni moderni, Piersic este PR-ul primăverii. Cu firea lui doldora de lumină împrimăvărează totul, chiar dacă afară nămeţii te obligă să te înfofoleşti cu trei cojoace. Are o artă Piersic de a aduce bucurie, încît săli de mii de oameni capătă deodată bucurie, de parcă acesta este biletul de intrare. Nu se poate lepăda nici un român de primăvara numită Florin Piersic. Generaţii au gustat din drăgălăşenia piesei “Visul unei nopţi de iarnă!” a maestrului Tudor Muşatescu, în care erau aduse la suprafaţă toate sensibilităţile din noi de perechea Piersic şi Rodica Mandache – Doruleţ. Generaţii
