Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedepse pentru demolatorii de monumente

Publicat in GAZETA de SUD, luni 21 aprilie 2008 ·

Ministrul culturii şi cultelor, Adrian Iorgulescu, a declarat vineri, cu ocazia Zilei internaţionale a monumentelor şi siturilor, că ministerul pe care îl conduce lucrează la modificarea Legii monumentelor istorice, cu scopul de a introduce pedepse mai aspre pentru cei care distrug monumente. Modificarea Legii monumentelor istorice nr. 422 din 2001 apare ca urmare a faptului că patrimoniul imobil a suferit în perioada comunistă, dar şi ulterior „degradări semnificative“, potrivit lui Adrian Iorgulescu. Ministrul a precizat că, în prezent, primarii eliberează „fără discernământ“ autorizaţii de demolare sau de construcţii fără avizul Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC). „În 2004-2007 s-au dovedit, prin notele de constatare, că au fost emise circa 300 de astfel de autorizaţii; ele se numesc eufemistic de desfiinţare, dar este vorba de demolarea unor monumente“, a explicat Iorgulescu. Secretarul general al MCC, Virgil Niţulescu, a precizat că până în 2009 va fi refăcută şi Lista monumentelor istorice. El a spus că se teme că multe dintre cele aproximativ 30.000 de monumente istorice înscrise pe listă, în prezent, nu mai există. Şi asta pentru că abuzurile asupra monumentelor istorice vin nu doar din partea autorităţilor statului, ci şi din partea persoanelor private, potrivit celor doi oficiali. Virgil Niţulescu a precizat că MCC va continua strategia de acordare a unor sume de bani pentru reabilitarea unor monumente istorice considerate de maximă importanţă. MCC a alcătuit o listă de 17 monumente din România, printre care şi o biserică din Târgovişte, Biserica Evanghelică din Răuşeni, conacul de la Hargieşti, Sinagoga din Iaşi şi Cetatea Histria, care ar putea beneficia de finanţare atât de la statul român, cât şi din fonduri europene. MCC a anunţat că va aloca în acest an 36 de milioane de lei pentru restaurarea şi consolidarea monumentelor istorice înscrise în

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ în 12 județe. Coduri galbene de vânt și averse în mare parte din țară

HotNews acum 23 minute
Meteorologii au emis noi atenționări de vreme rea valabile în următoarele două zile în cea mai mare parte a țării. În intervalul 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03, este valabil un cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vizează zone din Maramureș,

Nicușor Dan spune că va face publică lista DONATORILOR din campanie: „O să-mi fac declarația de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului”

Gandul acum 43 minute
„Da, o să-mi fac declarația de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului”, a răspuns Nicușor Dan, întrebat, miercuri dimineață, dacă va face publică lista donatorilor din campania sa electorală pentru Președinția României. Finanțarea campani

Risc major de inundații în județele Botoșani și Iași. Hidrologii au emis cod roșu

HotNews acum o ora
Hidrologii au emis o avertizare Cod roșu de inundații, valabilă pentru ziua de miercuri în județele Botoșani și Iași. „În intervalul 28 mai 2025, ora 08:00 – 28 mai 2025, ora 16:00, este valabilă o avertizare hidrologică de Cod roșu, emisă ca urmare

Nicușor Dan începe discuțiile cu partidele pentru formarea noului guvern: cine a refuzat să participe și ce propuneri de premier există

Libertatea acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a chemat miercuri, 28 mai, toate partidele parlamentare la consultări informale pentru a discuta despre situația politică și economică a țării. Întâlnirile au fost organizate la Palatul Cotroceni și se desfășoară pe parcursu

11 cadavre găsite într-o barcă eşuată pe o insulă din Marea Caraibilor

Mediafax acum 2 ore
Poliţia locală a fost anunţată luni că o ambarcaţiune a eşuat în Little Bay, pe insula Canouan. În interior se aflau mai multe cadavre aflate în stare avansată de descompunere. De asemenea, unele cadavre nu erau complete, au anunţat poliţiştii, potr

Prima reacție a lui Nicușor Dan după discuția telefonică pe care a avut-o cu Donald Trump

Libertatea acum 53 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut declarații miercuri dimineață cu privire la o presupusă convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump. Potrivit News, Nicușor Dan a evitat să confirme sau să infirme existența acestei discuți

UEFA Conference League: Finala Real Betis – Chelsea se dispută miercuri seara pe Stadionul Wrocław

Mediafax acum 13 minute
Confruntarea aduce față în față două echipe cu parcursuri diferite în cea de-a treia competiție europeană inter-cluburi ca valoare. Real Betis, locul 6 în La Liga, a ajuns în finală cu un joc ofensiv, dar vulnerabil defensiv – primind cel puțin un g

Temperaturile vor rămâne la niveluri record în următorii cinci ani, anunţă OMM

Mediafax acum 2 ore
Anul 2024, cel mai cald an înregistrat din 1850, este şi primul care depăşeşte pragul de 1,5°C al încălzirii globale. Anul trecut, temperatura medie globală a fost cu 1,55°C mai mare decât în era preindustrială. Conform raportului citat de AFP, exis

Meteo: În Capitală, ploi și vânt până joi seara

Mediafax acum 42 minute
De miercuri până joi la ora 9.00, cerul va avea înnorări temporare și trecător mai ales în primele ore ale intervalului vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minim

Ce a declarat Nicușor Dan înainte de consultările de la Cotroceni

HotNews acum 2 ore
Președintele României Nicușor Dan a făcut declarații miercuri dimineață, înainte de consultările informale cu partidele, de la Palatul Cotroceni. „Consultările sunt pe două planuri. Unul – să vedem cum echilibrăm bugetul și doi – să vedem cum formăm

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/22°
joi

13°/23°
vin.

14°/20°
sâm.

14°/22°
Iasi
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/19°
joi

13°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

10°/15°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
mie.

11°/24°
joi

12°/19°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/24°