Sub sloganul „Drumul face dezvoltarea”, Dumitru Puchianu (foto), candidatul PD-L Braşov la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, spune că prioritatea Consiliului Judeţean, din punctul său de vedere, este reabilitarea integrală a celor peste 1.000 de km de drumuri judeţene, dar pornind de la fundaţiile drumurilor, acostamente, rigole, marcaje şi indicatoare rutiere, lucrări ce trebuie să respecte toate normele europene în domeniu. „Avem nevoie de o infrastructură cât mai bună, pentru ca oferta judeţului Braşov către investitorii străini să fie cât mai atrăgătoare. Doar aşa putem să sperăm că dezvoltarea economică a judeţului începe să prindă contur. Însă, şi reparaţiile, şi reabilitările drumurilor judeţene trebuie să se facă sub semnul calităţii, pentru a dura cât mai mult”, susţine Dumitru Puchianu. De asemenea, în parteneriat cu administraţia locală trebuie reabilitaţi cei peste 2.400 km de drumuri comunale şi săteşti. Abordarea lucrărilor de infrastructură trebuie făcută etapizat, începând cu lucrările subterane, adică cele de apă, canalizare şi gaz metan, pentru ca apoi să fie realizată partea de asfaltare. Sub sloganul „Drumul face dezvoltarea”, Dumitru Puchianu (foto), candidatul PD-L Braşov la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, spune că prioritatea Consiliului Judeţean, din punctul său de vedere, este reabilitarea integrală a celor peste 1.000 de km de drumuri judeţene, dar pornind de la fundaţiile drumurilor, acostamente, rigole, marcaje şi indicatoare rutiere, lucrări ce trebuie să respecte toate normele europene în domeniu. „Avem nevoie de o infrastructură cât mai bună, pentru ca oferta judeţului Braşov către investitorii străini să fie cât mai atrăgătoare. Doar aşa putem să sperăm că dezvoltarea economică a judeţului începe să prindă contur. Însă, şi reparaţiile, şi reabilitările drumurilor judeţene trebuie să se facă sub