Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uhrin spune ca Poli poate sa bata pe Steaua

Publicat in Ziare.com, luni 21 aprilie 2008 ·

Antrenorul lui Poli Timisoara, Dusan Uhrin Jr, a declarat, luni, ca echipa sa o poate invinge pe Steaua, in deplasare, chiar daca va folosi cativa jucatori care au evoluat mai putin in acest sezon, informeaza NewsIn.

"Ne asteapta un meci foarte greu, pentru ca Steaua nu a pierdut de mult timp, iar noi am avut ghinion in ultimele etape. Vom incerca sa ne facem jocul. Vor fi schimbari in alcatuirea formatiei, iar cei ce vor juca vor trebui sa arate ca merita sansa oferita. Ma gandesc ca Steaua poate fi batuta", a spus Dusan Uhrin.

Tehnicianul a precizat ca va folosi cativa jucatori care au fost folositi mai putin pana acum, printre care Elvio Martinez si Tiberiu Balan: "Acum este timpul pentru experimente, de aceea spun ca ne putem permite sa incercam jucatori. Trebuie sa joc cu ce am. Daca aveam alte posibilitati, fiti siguri ca bagam alti jucatori. Jucatorii care ne lipsesc au facut diferenta, iar rezultatele din ultima perioada se vad. Altfel am fi aratat daca nu am fi facut aceste schimbari siliti de accidentari si suspendari".

In ceea ce priveste situatia lui Marian Aliuta, Uhrin a spus: "Aliuta se antreneaza separat pentru ca asa am decis eu. Ultimele evolutii ale lui m-au determinat sa procedez asa". Persoane din anturajul clubului sustin ca mijlocasul va ramane la echipa a doua pana la finalul sezonului, urmand sa fie vandut la vara.

Uhrin a mai spus ca nu s-a gandit niciun moment sa renunte la functia de antrenor al lui Poli Timisoara, "chiar daca situatia e asa cum e".

Mijlocasul Tiberiu Balan considera ca un rezultat bun pe terenul Stelei ar atenua supararea pricinuita de ultimele rezultate nefavorbaile: "Meciul cu Steaua e foarte greu. Pentru mine a fost o perioada nefasta pana acum, sper sa imi revin. Daca reusim un rezultat bun, ne mai spalam din pacatele ultimelor meciuri si lumea ar mai uita de

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 44 minute
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 17 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 21 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 2 ore
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°