Silvio Berlusconi a redevenit premier pentru a treia oară, dar nu au fost victorii consecutive, ceea ce pare a dovedi că alegătorii sînt nemulţumiţi de predecesorii săi, şi nu teribil de încîntaţi de vechiul om nou, întinerit prin mijloace cosmetice. Vor urma coaliţii. A fost o campanie electorală morocănoasă, lipsită de spectacol. O posibilă explicaţie a fost oferită de revista L’Espresso, care explică plictisul acestui eveniment politic major prin absenţa sprijinului acordat de "partidul meciului nul", combinaţie de persoane cu interese foarte diferite, şefi de companii, observatori presupus imparţiali, presa internaţională, prelaţi, toţi convinşi că un rezultat paralizant, atît pentru stînga, cît şi pentru dreapta, va duce la necesitatea unui acord materializat în acţiuni eficiente. Ar putea însă duce la o paralizie totală. În discursul prin care şi-a celebrat victoria, Berlusconi a spus că priorităţile sale sînt vînzarea avantajoasă a companiei aviatice Alitalia şi rezolvarea crizei create de gunoaiele necolectate din Napoli. Nu sînt decît semnele de la suprafaţă ale unei crize profunde, resimţite dureros de populaţie. În timp ce folosirea Internetului, comerţul, salariile şi investiţiile au printre cei mai mici indici din Europa, pensiile, datoria publică, cheltuielile statului sînt printre cele mai ridicate. Companiile mici şi mijlocii, pînă nu de mult nucleul de bază al dezvoltării economice, pierd teren în competiţia globală. Bărbaţii tineri italieni se căsătoresc mai tîrziu (după 28 de ani) decît tinerii din alte ţări, rămîn mult timp acasă, cu mama şi cu tata, unde o duc mai bine decît dacă şi-ar lua viaţa pe cont propriu. Dincolo de motivaţiile psihologice ale acestui comportament, el are şi explicaţii economice: salariile mici la angajare, chiriile mari etc. Mariajele tîrzii nu sînt teribil de productive în urmaşi, aşa că populaţia Italiei îmbătrîn