Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au făcut praf

Publicat in GAZETA de SUD, luni 21 aprilie 2008 ·

Un grav accident rutier s-a petrecut sâmbătă, în jurul prânzului, la Balş, din cauza unui şofer fără experienţă, care a ratat o depăşire. În timp ce se deplasa la volanul unui autoturism Hyundai Accent, Constantin Roşu, de 20 de ani, din Craiova, a încercat să depăşească două maşini, fără să se asigure însă dacă are sau nu timp să execute manevra. N-a mai reuşit să revină pe banda sa şi a intrat într-o Dacie ce se deplasa regulamentar din sens opus, condusă de Costică Bozgan, de 35 de ani, din comuna Robăneşti, judeţul Dolj.

Impactul dintre cele două autovehicule a fost extrem de violent. A fost solicitat un echipaj de la Descarcerare, însă victimele au fost scoase din maşini de medicii de pe ambulanţele sosite la locul accidentului. Conducătorul Daciei şi pasagerii Diana Mariana S., de 14 ani, Georgeta Pangrati, de 53 de ani, ambele din Balş, Petrică Duţu, de 40 de ani, din Craiova, şi Luci Pârvu, de 46 de ani, din comuna Bobiceşti, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital. Duţu a fost diagnosticat cu traumatism treime medie coapsă dreaptă, iar Pârvu a suferit o fisură de gambă dreaptă, ambii fiind internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Costică Bozgan şi ceilalţi doi pasageri din Dacie au suferit traumatisme de gambă şi şold şi au ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova, pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Constantin Roşu, şoferul autoturismului Hyundai Accent, a scăpat nevătămat. La faţa locului s-a deplasat pentru cercetări un echipaj de la Poliţia Balş. Oamenii legii au deschis o anchetă, pentru a afla cu exactitate cauzele producerii accidentului şi dacă vreunul dintre conducătorii auto se afla sub influenţa alcoolului. Un grav accident rutier s-a petrecut sâmbătă, în jurul prânzului, la Balş, din cauza unui şofer fără experienţă, care a ratat o depăşire. În timp ce se deplasa la volanul unui autoturism Hyundai Accent, Constantin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, James Stavridis, anticipează sfârșitul Alianței Nord-Atlantice

HotNews acum o ora
NATO și-ar putea trăi în prezent „ultimele zile” ale existenței sale, a apreciat într-o declarație acordată sâmbătă postului CNN fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluție ar putea fi d

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 6 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 4 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 2 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°