De-a lungul copilăriei mele, Ceauşescu nu a deschis decît o singură dată anul şcolar la Iaşi. Individul a venit în urbe cînd eram printr-a şasea şi plănuisem - în interiorul unei junta compuse din prietenii mei cei mai buni, şi ei elevi gimnaziali - să-l lichidăm cu o armă miniaturală (pentru vrăbii), funcţională pe bază de alice şi aer comprimat. Demn de precizat, nu doream eliminarea secretarului general al partidului comunist din entuziasm democratic, ci din interese personale, mai curînd meschine. Mizam pe doliul naţional ce ar fi succedat tragicului eveniment şi, printr-o stranie deducţie făcută în discuţiile din gaşcă, credeam că faptul ar fi generat, automat, încă două-trei zile (poate chiar o săptămînă) de vacanţă. Din păcate, complotul a fost descoperit de tatăl unuia dintre conspiratori, care şi-a găsit puşca pentru piţigoi (deţinută cu acte în regulă) ascunsă (preventiv, pentru ziua marelui asalt) în dulapul cu maiouri chinezeşti ale vajnicei sale odrasle. Au urmat cîteva după-amieze de urecheli zdravene pe scara noastră, încununate de expedierea întregii găşti la instructajul (pionieresc) de întîmpinare a celui mai iubit fiu. Ca atare, la liceul unde învăţam eu, am întîlnit un propagandist UTC, cu mutră de fiară neîmblînzită, care se adăugase corpului profesoral şi dădea directive pe un ton feroce, absolut neconcesiv. Eram strînşi cu toţii în careu şi ascultam înfioraţi precizările tăioase ale zbirului politruc: "Mai presus de orice - striga individul - veţi avea pe voi uniformele de pionier. Apretate, curate, ireproşabile! Fetele, pănglicuţe albe ca zăpada. Băieţii, tunşi, cu pantalonii la dungă şi bască pe cap! Să nu aud scuze sau mofturi în dimineaţa de 15, că vă ia mama naibii. Aţi înţeles?". Am răspuns în cor, vreo cîteva sute de elevi, "Daaa!", tulburînd violent somnul de dimineaţă al ciorilor de la marginea Ţicăului ieşean.

Înfiorătoarea