La exact un an de la suspendarea presedintelui Basescu, desertificarea continua. Luat sub protectie de alegatori, presedintele Basescu a fost salvat. Cu aceasta victorie categorica, dar cenzurata, vestile bune se incheie. In anul care a urmat, masina politica a astupat orice pulsatie publica, orice miscare spre noutate si calitate. Traian Basescu a ramas singura rezerva de dinamism, dar acest act de rezistenta singulara vorbeste mai mult despre alinierea generala in mediocritate, rutina si coruptie a sistemului politic. Efectul de stagnare e vizibil, are o calitate palpabila si o persistenta obositoare. Campania pentru alegerile locale incepe, astfel, cu senzatia ca alegerile locale din 2008 au mai avut loc. De unde iluzia si incotro duce aceasta deformare optica?

Din repetitie, catre repetitie. Toata reumatologia demagogica a ultimilor 19 ani s-a varat in trening si e gata sa ia startul spre a se autoreproduce. Pana si dezordinea insistenta din PSD nu e altceva decat un spectacol de repetitie rituala. Cazul candidatilor de sector reformulati si aparitia posibila a lui Sorin Oprescu ca independent reproduc nervozitatea extrema pe care PSD o traieste de fiecare data cand se bate pentru Bucuresti. In afara obisnuitului sau Parkinson la portile Capitalei, PSD nu are nimic de adaugat. Situatia e adjudecata.

Ea e istoria fixa a unui refuz provocat de traumele anilor ’90. Bucurestiul isi schimba populatia, dar memoria anilor in care orasul a fost umilit pana la transformarea in camera de tortura nu pleaca. Bucurestenii s-au separat si aleg regulat un Papa anti-PSD. Acum, Blaga. Liberalii sunt in aceeasi situatie: biseaza un spectacol vechi.

Pe afis: partidul intrigant care se lipeste de putere si se ajuta electoral. Candidatura lui Orban nu prezinta idei, ci cauta atentie, solicitand mentinerea PNL in discutiile de dinaintea alegerilor g