În luna martie, numărul cetăţenilor străini denunţaţi şi arestaţi de Poliţia Municipală din provincia Milano a depăşit numărul italienilor. În total, 226 de imigranţi au fost
În luna martie, numărul cetăţenilor străini denunţaţi şi arestaţi de Poliţia Municipală din provincia Milano a depăşit numărul italienilor. În total, 226 de imigranţi au fost arestaţi, dintre care 188 extracomunitari şi 38 de comunitari, comparativ cu numărul italienilor arestaţi, 159, relatează "Il Giornale".
Datele furnizate de Poliţia Municipală certifică faptul că majoritatea infracţiunilor din Milano sunt comise de străini, în condiţiile în care, în Milano, unul din şase cetăţeni este străin.
Jafuri, falsificare de documente, mărfuri contrafăcute, tăinuire şi opunere de rezistenţă faţă de un oficial public sunt printre cele mai numeroase cauze de arestare ale clandestinilor. Numărul imigranţilor din provincia Milano este de 71.000, la care se mai adaugă câteva mii de ţigani.
Raportul Observatorului Regional pentru Integrarea Multietnică (Ismu- Regiunea Lombardia) confirmă faptul că partea de nord a Italiei este mult mai populată de imigranţi decât restul Peninsulei. Fluxul imigranţilor este în continuă creştere, cu mai mult de 9,1% pe an. Cauza acestor creşteri este integrarea României şi Bulgariei în UE.