A treia putere in stat apartine judecatorilor - se stie asta. Totusi, actiunile cistigate in ultimul timp in justitie chiar de cei pusi sa imparta dreptatea denota faptul ca puterea judecatoreasca tinde sa devina prima, devansindu-le pe celelalte doua - executivul (Guvernul) si legislativul (Parlamentul). De altfel, mai intii presedintele, apoi si premierul au atentionat cu delicatete si respect membrii Consiliului Superior al Magistraturii ca n-a fost prea ortodoxa majorarea sau recuperarea unor restante salariale in instanta de catre judecatori. S-ar putea spune ca se face discriminare intre cadrele didactice, de exemplu, care alearga de ani buni sa obtina decontarea navetei sau aplicarea salariului minim pentru persoanele cu studii superioare, si judecatori, care isi rezolva revendicarile la locul de munca. Exista si fapte bune - cum ar fi, spre exemplu, acele cazuri punctuale de anulare a taxei auto sau cazul judecatoarei bucurestene care a trecut peste prevederile legii pensiilor si a obtinut despagubiri pentru ca a trebuit sa se intoarca la serviciu din cauza cuantumului considerat prea mic al indemnizatiei de crestere a copilului pina la virsta de doi ani. Dar aceste fapte bune au fost facute doar pe jumatate. Daca legea a fost infrinta in instanta inseamna ca e incompleta sau incorecta. Magistratii care au constatat acest lucru ar fi putut semnala eroarea legislativa CSM-ului, care la rindul lui sa o inainteze Parlamentului sau Guvernului, in functie de tipul actului normativ. Pe de alta parte, judecatoarea care a invins legea pensiilor in instanta a avut drept principala piesa in dosar o constatare a Consiliului National al Discriminarii privind cuantumul mic al indemnizatiei, comparativ cu nivelul salariului ei. S-a dovedit astfel ca legea e strimba, dar sentinta naste o intrebare. Ce-ar fi daca medicii si profesorii s-ar plinge la acelasi Consiliu ca sint